Sînt pur și simplu slabi? Sau nesimțiți de-a dreptul? Azi, luni, după tristețea de meci de la Podgorica, ne gîndim cu iremediabil drag la „ai noștri“, la jucătorii din echipa națională. Sînt (doar) proști sau (doar) miserupiști? Imposibilă opțiune, e imposibil să alegi între două rele. Azi, luni, înaintea meciului crucial din Bosnia, chiar am ajuns într-un mare impas. Trebuie să facem un uriaș efort de autoconvingere. Adicătelea, să ne zicem că, da, jucăm slăbuț, dar, în schimb, avem determinare. Sau că, desigur, mai avem niște momente de delăsare, dar reușim să le compensăm prin calitatea generală a jocului nostru. Din păcate, după drama de sîmbătă, oof, nu văzurăm nici una dintre cele două ipostaze.
Perfectul alibi, atunci cînd avem un meci cu granzii Europei (și, invariabil, explicabil, luăm bătaie) este acela că „am jucat împotriva unor jucători de zeci de milioane, din cele mai tari campionate“. OK, se admite! Dar acum, cu Muntenegru, ce scuză se mai poate invoca? Muntenegrenii au jucat fără cele două vedete ale lor, că mai multe nici nu au. În rest, pe celebrul și discutabilul Transfermarket, cota estimată a jucătorilor din echipa lor era net inferioară în comparație cu cota alor noștri. Campionatul din Muntenegru (probabil c-or avea un campionat și ei) nici nu se poate compara cu Liga 1 a noastră. Drept dovadă, ne-au dat golul fatal de 2-0 în urma unei combinații dintre doi jucători care activează în campionatul României. Deci scuzele pe „partea economică“, vorba aia, nu țin. Zi-mi, atunci, unde s-a făcut diferența? Sau, nu cumva, unde s-a făcut indiferența? Aici e baiul mare, repetăm. E că, în momentul de față, azi, luni, nimeni (nu doar noi, chibiții, dar nici experții) nu știe precis de unde ni se trage, de unde ne-au tras-o. O fi de la nepriceperea selecționerului, o fi de la indolența jucătorilor? În comentariile post-mortem, la parastasul de Podgorica s-au vehiculat două cuvinte-cheie: „valoare“ și „atitudine“. Băga-mi-aș, e imposibil să te pronunți, ziserăm. Măcar una dintre aceste însușiri le lipsește „băieților noștri“. Mai departe, lăsăm experții să se pronunțe.
„Ați mai văzut vreo înjurătură la jucătorii echipei naționale?“ – Daniel Pancu, retoric, pe Orange Sport. Corect! Bine subliniat, Pancone! Dacă jucătorii nu se înjură între ei pe teren, ca să se mobilizeze, păi atunci îi înjură tribunele și o țară întreagă.
A mai dat una bună și Edi Iordănescu, trist, la conferința de presă. După un mai amplu expozeu privitor la aspectele jocului și atitudinea jucătorilor, selecționerul a tras și o concluzie personală, cu privire la fotbalul modern. Ce-ar fi fotbalul modern, în viziunea lui Nea Edi? Zice: „Înseamnă să ne asumăm lucruri!“. Profund, așa e!
Noi, suporterii, ne-am asumat un lucru – un privilegiu și o suferință – încă din epoca fotbalului premodern: ținem cu echipa națională. Mai rămîne să-și asume și alții… Important e că am bătut temutul Azerbaidjan, la Europenele de minifotbal. Hai România!