Când îți sunt lăudate ”frumusețile Bucovinei”, mai devreme sau mai târziu se ajunge și la niște osanale înălțate salinei Cacica (din Gura Humorului spre Pârțeștii de Sus, atenție, nu ăi de jos! Te rog să nu faci confuzii între aceste două hub-uri bucovinene, cî ti chierzi!); nu înțeleg ce-are salina asta de trebuie inclusă în patrimoniul de valori locale, că n-are nimic, e varză. Mai bine o lăsau să funcționeze-n continuare ca depozit de brânză, ca pân-acum câțiva ani, decât s-o bage în circuitul turistic, că face de râs ”țara codrilor de fag”!
S-o luăm cu începutul: în polonă, ”cacica” înseamnă ”rață”. Normal, pentru că exploatarea sării au început-o austriecii, cu mineri aduși din Polonia (nu că moldovenii erau prea tâmpiți ca să țină un târnăcop în mână și să dea cu ascuțitul, ci pentru că Imperiul ducea o politică proprie de omogenizare a popoarelor cucerite, ceva de genul melting pot). Polonezilor le-a mers bine acolo, și-au făcut catedrală catolică în sat și s-au lăsat de rațe, s-au căsătorit cu localnice și s-au topit de tot ca identitate națională (v-am zis de melting!). Salina deschisă de ei a ajuns, după unirea din 28 noiembrie 1918, pe mâinile statului român, care-a făcut-o praf: când n-a mai fost nimic de furat, a închis-o, pentru că sarea extrasă din alte părți ale țării avea un cost de producție mai mic. Evident, comuniștii au redeschis-o (mania industrializării cu orice preț!), post-comuniștii au umplut-o cu miros de brânză, iar acum, în perioada (cum să-i spunem?!) reconstrucției, a devenit obiectiv turistic. Și mai evident: fără nici o investiție în amenajare. Doar s-a mâncat brânza aia. A rămas mirosul.
OK, vei spune, dar cum e salina propriu-zisă? Ce e de văzut? Păi aia e, că nu e. N-ai nimic de văzut. Cobori pe trepte șubrede, mergi de behăi prin niște galerii morbide, te uiți ca vaca la fosta ”sală de bal” de pe vreme austriecilor (cică acolo ar fi fost în vizită și Carol bătrânul, dar informația mi se pare dubioasă, că în noiembrie 1918 el era cam foarte mort) și joci un tenis cu piciorul pe terenul de volei din fosta ”sală mare”. Cel puțin așa făceau niște domni pe care i-am întâlnit acolo, pe când amicii lor care sorbeau din bere le strigau diverse încurajări (”Fă-l, nașule, că nu știe!”). Coji de semințe n-am văzut, nici floare, nici bostan; suntem, totuși, în Bucovina!
Se mai spune că aerul din salină e bun pentru copiii astmatici. Copii erau destui, dar nu păreau prea slabi de plămâni în timp ce mă luau la țintă cu scuipături, de pe parapetul de deasupra sălii.