Se știe – cum să nu se știe? – că românul s-a născut poet și numai vicisitudinile sorții îl împiedică să fie prezent, cu arme și bagaje, în gura cititorilor din lumea întreagă. Nu știu prin ce minune, cîțiva binevoitori au scos de la naftalină o ediție a ziarului Cotidianul din 2012, cu povestea lui Mircea Cărtărescu. Ziarul în chestiune lansase în urmă cu mulți ani o sumă astronomică (4.086.887.500 de lei, mai precis) cu care statul român (ICR, mai precis) l-ar fi sponsorizat pe scriitor. E de mirare, însă, că incendiul a reizbucnit, dar așa e. Comentatorii au crezut că e vorba de virgulă, înainte de ultimele sute de lei. Astfel încît cele patru miliarde au devenit iute patru milioane, dar acestea din urmă, vai de mama lor, s-au redus la un milion de euro. Vezi unde duce cultul deșănțat al personalității?
Am purtat lungi discuții cu diverse peroane și nu mică mi-a fost mirarea că mulți au crezut în supa reîncălzită. „Bine, măi, mi-au reproșat, da’ chiar așa? Cu milioanele? Ce, nu mai există scriitori în țara asta?“ Mi-a fost tare greu să explic că, de fapt, cele patru miliarde în discuție înseamnă, totuși, patru sute de mii de lei, cam 90.000 de euro. După cîteva secunde de gîndire, a venit și răspunsul. Cam același: „Ia mai dă-l, dom’le, în…“
Bănuiesc că aceeași rea notorietate îi întovărășește și pe mulți cititori ai rîndurilor de sus. „Tot Cărtărescu?“
Lucrurile stau nițel diferit și poate nar fi rău să explic un mecanism simplu de promovare pe care îl practică toate țările. România nu prea are cu ce ieși pe piața literară internațională. Îi lipsește numărul de nume care să preseze constant la porțile consacrării mondiale. Un autor român se vinde greu în străinătate din mai multe motive: nu e cunoscut, nu a scris nimeni despre el, nu face parte dintr-o literatură celebră… Editorii străini se hotărăsc și mai greu să tipărească români, tocmai din cauza asta. E cu risc. Numai onorariul traducătorului (plătit cu 25 de euro pe pagină) poate ajunge la sume grele. Apoi, drepturile de autor și tipografia. Astfel, costul unui volum de 200 de pagini urcă repede spre 10.000 de euro. Așa că editorul străin cere ajutorul ICR pentru a risca. În joc nu e numai Cărtărescu, sînt cel puțin 30-40 de scriitori, anual. Fără sprijinul statului român, mă îndoiesc că vreunul ar ieși vreodată dintre granițele ermetice ale limbii române. Dacă cineva s-ar obosi numai nițel să intre pe site-ul instituției, ar constata că, anual, zeci de nume și cărți sînt sponsorizate parțial, tocmai pentru a ieși în lume. Ei bine, aici vine lovitura (și, bănuiesc, ranchiuna zgomotoasă). Mircea Cărtărescu e printre cele trei-patru nume care nu mai au nevoie de propagandă, de promovare. Editorul merge oarecum la sigur și, chiar dacă tirajul nu-i prea mare, o bună parte din cheltuială e recuperată. Cum s-ar spune, autorul de care vorbim cu gura pungă face nițică pîrtie. Mai rămîne să strîngem încă 99 de nume care să facă și gaură-n cer.