Mă întâlnesc recent cu o veche cunoștință. În trecut a avut niște afaceri care nu i-au ieșit, dar a trecut mult timp de-atunci și aproape a uitat de eșecuri, așa că vrea să încerce din nou. Momentan, are un câine pe care-l plimbă toată ziua prin parcuri. Când se apropie polițiștii comunitari îi pune repede lesa, ca să nu ia amendă, deși câinele, o corcitură de pechinez cu ceva, e mai mic decât o pisică și mai inofensiv decât o jucărie de pluș. Nu știu dacă pericolul amenzii e real, dar cred că-s urmăriți internațional care se feresc de poliție mai puțin decât amicul meu.
Când ne-am întâlnit, n-avea câinele la el, nu-l ia când știe că intră într-un local, dar a ținut să-mi arate poze de pe telefon. Era impresionantă galeria foto. Dacă o civilizație extraterestră i-ar găsi Samsung-ul, ar deduce din poze că telefonul i-a aparținut unui câine minuscul cu zgardă roșie. N-am apucat să văd totuși prea multe poze, pentru că s-a terminat bateria. Amicul meu mi-a explicat și de ce. Vorbise toată ziua la telefon cu un broker din Hong Kong care încerca să-i vândă acțiuni.
”Ce treabă ai tu cu Hong Kong-ul?”, l-am întrebat.
”Păi, n-am, dar a dat de mine pentru că am firmă. A crezut că am și bani ca să investesc. Cine știe unde mi-a găsit numărul…”
”Și ce-ai făcut?”
”Ce să fac? Doar n-am cumpărat acțiuni. I-am spus că nu vreau să investesc și că să mă lase-n pace. Dar degeaba. I-am închis și m-a sunat iar. Îți dai seama că m-am enervat și i-am zis să mi-l dea pe șeful lui la telefon. Abia după ce am vorbit cu șeful m-a lăsat în pace.”
”I-ai explicat că n-ai bani să investești?”
”A, nu. Nu m-am gândit.”
”Dar ce i-ai zis?”
”Că nu mai pot să vorbesc. Se apropie o patrulă de poliție și iau amendă dacă nu pun repede cățeaua în lesă.”