Avem nevoie de mai multă Europă, zic unii. Ce fel de Europă, mă rog, rămîne de văzut, e o discuţie amplă. Ideea, în principiu, oricum ai lua-o, rămîne una generoasă. Nemţii, motorul continentului, chiar au luat-o de bună. Sînt cu toate echipele, şapte din şapte, în aşa-zisa „primăvară europeană“. Din 42 de meciuri disputate per total, au pierdut doar cinci. Ăsta da, indicator de performanţă!
Noi, mai modeşti, mai sărăcuţi, mai de la coada vacii (sau, în fine, a oii), ne-am calificat cu 2 (două) formaţii în şaisprezecimile Europa League. E un scor deloc rău, mai ales dacă ne gîndim cum ni-i campionatul, care ni-s condiţiile. Realist vorbind, cam ăştia sîntem, cam pe-aici ne e locul. În plus, punctişoarele bune adunate de CFR Cluj şi Steaua ne-au ridicat coeficientul UEFA de ţară, stabilind nişte premise ale creşterii sau, dacă vreţi, ale relansării. Ei, da’ pentru românii deştepţi n-ajunge. Atît de profund s-a generalizat discursul pesimist, atît de mult am ajuns să ne plîngem de toate şi să ne desconsiderăm pe noi înşine, încît, orice s-ar întîmpla, e clar, nu-i bine. Ba o să fie şi mai rău. În loc să ne bucurăm de succese, cîte or fi, ne grăbim să le minimalizăm. A ajuns să fie enervant, boală curată.
Studiu de caz, cu CFR Cluj. Ei, şi ce dacă i-au bătut pe Manchester United la ei acasă, pe Old Trafford – „Teatrul Viselor“? Mare şmecherie!… Ăia erau deja calificaţi, au jucat cu rezervele, iar victoria nu le-a folosit cu nimic clujenilor, că n-am mers mai departe în Champions League. Şi, la o adică, CFR Cluj nici nu-i echipă românească – e de portughezi şi sud-americani, plătiţi de unguri… Aşa grăit-a înăcritul înţelept autohton.
De ce n-am judeca şi altfel? A fost prima victorie a unei echipe din România pe terenul unui club din miticul Big Four englezesc. Rezervele lui MU au fost nişte moşi expiraţi numiţi Giggs & Scholes, un star umflat ca Rooney, un tinerel supraevaluat ca Wellbeck ş.a.m.d. Victoria i-a adus Clujului încă trei puncte pentru coeficient, un milion la teşcherea şi o bună vizibilitate în lume. La sfîrşitul partidei, oniricul teatru britanic era dominat de suporteri care scandau „România, România!“. Negativiştilor, măcar recunoaşteţi că Felgueiras al nostru a făcut încă un meci mare în poartă!
Dacă ar fi o competiţie de Pesimism şi Jelanie, la ora asta am aspira la titlul mondial. Ne-am săturat. Hai să mai privim şi jumătatea plină a portarului!
Publicat în Cațavencii, nr. 49, 12-18 decembrie 2012