Se apropie sărbătorile de Paște și – vă vine să credeți sau nu – deja e greu să găsești un loc liber prin pensiunile din Delta Dunării. Dar stați liniștiți, autoritățile au grijă să se aleagă praful de tot, inventând noi taxe pentru barcagii, examene de condus barca cu turiști, suprataxe pentru operatorii de turism. Odată implementat acest proiect, finalizarea lucrării intră în linie dreaptă: tipărim pliante, albume fotografice, facem studii de management și ardem niște milioane din fondurile europene. Așa se face că la Tulcea, dacă vrei să pui o pancartă în Delta Dunării care atrage atenția că te afli într-o zonă strict protejată, ai nevoie de un studiu de fezabilitate. Pe bani, evident.
Între timp, aruncarea în derizoriu a acestei rezervații este realizată rapid în trei pași: reduci prerogativele guvernatorului Deltei, cedezi atribuțiile managementului în teritoriu către primării și oferi pe tavă pâinea și cuțitul Consiliului Județean.
Lucrarea a început în forță pe vremea unui liberal,
Cononov, cel ce a deschis pleiada guvernatorilor politruci, care recunosc că nu au decât rolul de a reprezenta interesele economice în Delta Dunării pentru partidul la care le adastă pofta de avere. El este cel care a început să cedeze autoritatea Rezervației către primari, și știm cu toții că disoluția moralității, atât cât mai există ea la români, începe chiar din primărie. Așa se face că, de la Cononov și până la guvernatorul de azi, am învățat că nici nu mai trebuie să încerc să le țin minte numele celor care păstoresc biosfera de la Gurile Dunării. Anonimi de partid, caduci, fără experienţă, în afara celei de politruc.
Dintr-o rezervație în care sunt tot felul de interdicții și de limitări de exploatare a resursei naturale nu faci bani. Iar mafia politică din județul Tulcea nu are o altă sursă de alimentare a averilor decât devastarea acestei delte. Nu au nici aurul de la Roșia Montană, nu au nici portul din Constanța și nici pădurile din Carpați. Și să mai știți că între Sfântul Ghoerghe și Sulina nu este doar peștele. Sunt mii de hectare de sărătură și țărână stearpă, un vast teritoriu smuls Dunării de agricultura comunistă. Omul nu a învins natura – teză de bază a agricultorilor comuniști –, dar a reușit, în schimb, să o distrugă. Iar astăzi sunt unii care fac bani din asta.
Zonele îndiguite au fost concesionate, s-au vândut digurile
și, uite-așa, Rezervația a ajuns la concluzia că nu se mai poate atinge de agricultura ceaușistă. Oportuniștii nu fac bani cu produsele agricole din Deltă, ci cu subvențiile de la stat. Asta este o afacere serioasă, când ai mii de hectare, nu faci nimic și primești bani pentru motorină.
Însă o afacere și mai serioasă este cea a pășunatului. Terenurile desecate din Delta Dunării – o suprafață ce se apropie simțitor de jumătatea întregii suprafețe a Rezervației, cu excepția celei lagunare – sunt populate acum cu zeci de mii de oi. Sunt oile sibienilor care au prelungit transhumanța până în biosfera Rezervației, au concesionat terenurile și acum le păzesc dând roată cu jeep-urile pe diguri. Cam 200 de euro pe cap de oaie ar fi subvenția și, dacă mai punem ceva telemea și lapte, ne dăm seama că iese cash-ul gros. Atât de gros încât să oprească renaturările, cu toate că acum sunt milioane de euro destinate inundării acestor terenuri și revenirii lor în ecosistemul deltaic.
Dacă mergeți prin Deltă, o să vedeți investiții
de sute de milioane de euro – hoteluri, pontoane, pensiuni, ambarcațiuni, care așteaptă turiștii. În spatele acestei activități care ar putea da o șansă viabilă comunităților locale și pelicanilor să mai bage un pește în gușă, sunt pământurile puse pe uscat, acolo unde tot felul de agricultori de pripas și de oieri năimiți fac legea. Iar acolo unde mai sunt ape, braconajul electric și plasele pescuitului comercial le secătuiesc de pește. Lucrurile sunt simple și, mioritic vorbind, între pește și brânza ciobanului nu este greu de intuit veriga lipsă – borfetul politic tulcean ieșit la produs.