Cât de puțin a reușit să absoarbă presa din enormitățile legilor siguranței naționale! Parte și pentru că, de ani buni, presa e, pentru Servicii, o chestiune de siguranță națională.
Ca să ne înțelegem: siguranța națională înseamnă o umbrelă de protecție legislativă pentru Servicii. Nu ce ar putea să facă pentru țară, ci cât ar putea să abuzeze de orice, beneficiind de imunitate în fața legii.
Siguranța națională a fost activă în presă: să ne amintim că Turcescu a făcut clăbuci la nas de plâns, se jelea omul că e călcat pe ouă cu tancul de Servicii. Asta ca să dau un caz penibil. Altfel, vedem, sunt televiziuni întregi dedicate acestui proiect: țară săracă, Servicii bogate.
Zece legi, deci, ale siguranței naționale așteaptă să treacă timpul, să treacă prin Parlament și-apoi să treacă la treabă. Ce treabă? Păi, pe simplu: un SRI mai presus de lege, dedicat cu totul propriilor afaceri.
Cum se întâmplă aceste legi? Fix prin mâna Serviciilor. Multele mâini ale Serviciilor care sunt în Parlament gata să servească patria.
Ce poate fi mai ciudat de atât: Parlamentul va vota ca SRI să nu mai prezinte un raport în Parlament și tot aleșii neamului vor vota ca ei să nu mai facă parte din mecanismul demiterii directorului SRI, ci treaba asta să fie în mâna președintelui. Ce parlamentari cu ouăle libere ar face așa ceva?
Tăcerea așternută în anii din urmă peste interceptările ilegale, peste judecătorii care au dat atâtea mandate de ascultare pe siguranță națională și peste tot câmpul tactic, iată, această tăcere servește pe mai departe Serviciilor în fața unei societăți care a capitulat în lupta cu trecutul său.