Caţavencii

Capturi-surpriză de arsenal în penitenciarele din România

Ştirea despre deţinutul al cărui pachet era plin-ochi de telefoane mobile, cartele şi încărcătoare a facut turul închisorilor româneşti. A crescut vigilenţa, s-au îndesit controalele, iar rezultatele n-au întîrziat apară. Gardienii se declară şocaţi de ce au descoperit:

► În urma unor percheziţii corporale efectuate prin sondaj, gardienii din penitenciarul Rahova au confiscat două duzini de bricege şi desfăcătoare de bere. Captura a crescut după ce procedura a fost aplicată şi deţinuţilor, asupra cărora au fost găsite 30 de cuţite de bucătărie, 5 seturi de tacîmuri de 24 de persoane, 20 de grătare de vase, 3 drujbe cumpărate la superofertă şi un circular mic, pe baterii, apărut pe piaţă ca insert pentru o revistă ecologică.

► Personalul închisorii de maximă securitate din Ploieşti este în alertă maximă după ce un control de rutină a descoperit în celule cinci săbii ninja. În ciuda eforturilor depuse de gardieni, nici un ninja din cei aferenţi săbiilor nu a putut fi reţinut pînă la această oră: “Noi am găsit parţial nişte asiatici într-o valiză din celula deţinutului chinez, dar n-avem destul nici măcar pentru doi. În plus, reconstituirea merge greu, noi nici la grădiniţă nu prea ne pricepeam la Lego”, ne-a declarat gardianul-şef Costel Tănăsache

► Scene de groază s-au derulat ieri în penitenciarul din Caracal, unde un deţinut s-a luat ostatic cu ajutorul unui aparat de ras electric. Forţele speciale au putut interveni abia după ora stingerii, cînd a putut fi întrerupt curentul în penitenciar şi în cele două cartiere învecinate.

► Un caz penibil a fost semnalat la Iaşi, unde personalul de pază al penitenciarului Tîrguşor a confiscat în mod abuziv 20 de bîte de baseball. În urma cercetărilor, s-a dovedit toate erau cu desăvîrşire boante şi, deci, nu puteau fi folosite pentru a răni pe cineva. Ele au fost înapoiate de paznici posesorilor de drept. Aceştia din urmă au declarat acceptă scuzele şi nu vor depune plîngere, aşa cum ar trebui într-o democraţie normală ca a noastră.

Justiţia a triumfat în cazul lui Miron C.: deţinut al penitenciarului din Baia Mare, acesta a fost arestat în celulă în această dimineaţă pentru port ilegal de armă albă. Din fericire, procurorii au studiat atenţi dosarul inculpatului şi, descoperind acesta este de profesie violator-strangulator, condamnat definitiv luna trecută la 20 de ani de închisore, au înaintat concluziile instanţei. Miron a fost găsit nevinovat şi va fi eliberat în această după-amiază.

Exit mobile version