Ştirea despre deţinutul al cărui pachet era plin-ochi de telefoane mobile, cartele şi încărcătoare a facut turul închisorilor româneşti. A crescut vigilenţa, s-au îndesit controalele, iar rezultatele n-au întîrziat să apară. Gardienii se declară şocaţi de ce au descoperit:
► În urma unor percheziţii corporale efectuate prin sondaj, gardienii din penitenciarul Rahova au confiscat două duzini de bricege şi desfăcătoare de bere. Captura a crescut după ce procedura a fost aplicată şi deţinuţilor, asupra cărora au fost găsite 30 de cuţite de bucătărie, 5 seturi de tacîmuri de 24 de persoane, 20 de grătare de vase, 3 drujbe cumpărate la superofertă şi un circular mic, pe baterii, apărut pe piaţă ca insert pentru o revistă ecologică.
► Personalul închisorii de maximă securitate din Ploieşti este în alertă maximă după ce un control de rutină a descoperit în celule cinci săbii ninja. În ciuda eforturilor depuse de gardieni, nici un ninja din cei aferenţi săbiilor nu a putut fi reţinut pînă la această oră: “Noi am găsit parţial nişte asiatici într-o valiză din celula deţinutului chinez, dar n-avem destul nici măcar pentru doi. În plus, reconstituirea merge greu, că noi nici la grădiniţă nu prea ne pricepeam la Lego”, ne-a declarat gardianul-şef Costel Tănăsache
► Scene de groază s-au derulat ieri în penitenciarul din Caracal, unde un deţinut s-a luat ostatic cu ajutorul unui aparat de ras electric. Forţele speciale au putut interveni abia după ora stingerii, cînd a putut fi întrerupt curentul în penitenciar şi în cele două cartiere învecinate.
► Un caz penibil a fost semnalat la Iaşi, unde personalul de pază al penitenciarului Tîrguşor a confiscat în mod abuziv 20 de bîte de baseball. În urma cercetărilor, s-a dovedit că toate erau cu desăvîrşire boante şi, deci, nu puteau fi folosite pentru a răni pe cineva. Ele au fost înapoiate de paznici posesorilor de drept. Aceştia din urmă au declarat că acceptă scuzele şi că nu vor depune plîngere, aşa cum ar trebui într-o democraţie normală ca a noastră.
► Justiţia a triumfat în cazul lui Miron C.: deţinut al penitenciarului din Baia Mare, acesta a fost arestat în celulă în această dimineaţă pentru port ilegal de armă albă. Din fericire, procurorii au studiat atenţi dosarul inculpatului şi, descoperind că acesta este de profesie violator-strangulator, condamnat definitiv luna trecută la 20 de ani de închisore, au înaintat concluziile instanţei. Miron a fost găsit nevinovat şi va fi eliberat în această după-amiază.






