Articole scrise de: Radu C. Crahmaliuc

– Atunci, reveni Cîțu asemeni unui herpes genital tratat impropriu, dacă de la Securități nu putem tăia buget, și nici de cel alocat lingăilor noștri nu ne putem atinge, nu ne mai rămîne decît luăm de la medici, ridică el din umeri, așa cum avea obiceiul cînd spunea un lucru bine gîndit și foarte normal. – Da, să tăiem salariile medicilor! șuierară toți. – Nemernicii ăia bugetari! – Șpăgarii ăia împuțiți! – Aroganții ăia care se cred mai presus decît […]

Lovitură grea pentru partidul lui George Simion: după fostul președinte american Donald Trump, o nouă voce extrem de relevantă în politica actuală vine să-și arate susținerea pentru Diana Șoșoacă. Într-un mesaj postat pe contul său oficial de Twitter, președintele Norvegiei a condamnat în termeni categorici excluderea originalei senatoare din partidul pe care l-a reprezentat cu onoare atîta vreme: „Sînt copleșit de tristețe să văd o asemenea nedreptate. Pur și simplu îmi dau lacrimile, dimineața, la prînz și seara. Mănînc micul dejun […]

Inițial a fost doar o scrisoare recomandată prin care ANAF își manifesta plenar grija față de mine. Parafrazez, pentru că limbajul original ar conduce o lingură de lemn la sinucidere: „Stimate contribuabil, ANAF a ajuns la concluzia că datorați niște bani. N-o să vă spunem nici cît, nici pe ce perioadă, nici, în general, pe ce ne bazăm pretențiile financiare. Farmecul unei femei stă în mister și instituția statului e cel puțin de șase ori femeie, măcar pe București, unde sînt […]

– Și dacă totuși populația nu va crede că brambureala cauzată de noi e vina exclusivă a PSD? insistă cineva. Klaus I nu întrebă cine. Era, de altfel, irelevant. Toți erau la fel de ușor de schimbat ca uleiul sau plăcuțele sale de frînă. – Așa e, nu pot fi toți chiar atît de proști, i se lipi o a doua voce, mai mult ca o părere. – Aproape 55% ne-au votat fie pe noi, fie PSD, interveni serviabil Rareș […]

După o serie lungă de filme în care omora oameni cu grămada pentru că se credea dușmanul de moarte al lui Harry Potter, Ralph Fiennes a realizat greșeala căilor sale și, pocăit, s-a apucat de filme în care sapă morminte. Intrat în pielea lui Basil Brown, săpător cu educație de arheolog, fostul Voldermort este angajat să bage spaima și mai ales lopata în niște coline dubioase, pe care stăpîna locului le bănuiește a fi morminte din perioada vikingilor. În aer […]

Poarta temniței se dădu icnind din greu la parte, solemnă ca un discurs de ziua eroilor. Reporterul intră cu sfială sub boltă și pașii i se pierdură prin noroiul gros al curții, pe coridoare întortocheate, pînă cînd, în sala mică de la etaj, îl găsi ținîndu-și capul în mîini pe viteazul de pe Neajlov. – Mihai? întrebă reporterul nesigur. – E domnul Mihai, da? Învață să vorbeșți frumos, altfel va fi vai de pielea ta! – E o amenințare, domnu’ […]

– Da, să-i vaccinăm pe toți foarte repede, înainte să se termine vaccinul, e o soluție fiabilă și foarte bună, decise Klaus I pentru Cîțu. Țin minte, vreau să spun am în memorie o dată cînd am folosit cu trei cuvinte în plus pe minut și după o jumătate de oră am rămas mut trei zile. Întregul cabinet dădu aprobator din cap pentru că atît îl ducea capul. – Desigur, cuvintele nu sînt vaccin, încercă Turcan să intervină subtil. – […]

De ani de zile, Disney și-a cultivat o imagine de promotor al diversității feministe, al inclusivității feministe, al înțelegerii între rase vecine și pretine. Feministe, desigur. Și, cu toate astea, același Disney pune mișelește la index povestea faimoasă a unei mame singure care, alături de cei trei copii ai săi, este scoasă samavolnic din căminul ei de reprezentantul patriarhatului opresiv. Și ce motiv a găsit compania ca să justifice un asemenea act incalificabil? „Rasism“. Da, e adevărat că doamna în […]

Era deci stabilit: pentru a preîntîmpina efectele secundare ale campaniei de vaccinare, Guvernul Cîțu avea să investească masiv în hîrtie igienică. – Să luăm oare și niște batiste și șervețele nazale pentru eficiența și capacitatea noastră intelectuală? întrebă slugarnic Rareș Bogdan. – Dar în afară de hîrtie, ce facem? insistă piticul Gheorghiță din starea lui de proiecție astrală. Avem nevoie de logistică, planificare, personal, e un întreg carusel de variabile care… – Și cînd crezi că am avea timp să […]

– Inculpata Ioana Întuneric să facă un pas în față! – Nu mă numesc Ioana Întuneric! E o confuzie. – Dar aici scrie foarte clar… (judele își pune ochelarii și privește pergamentul mai aprope) …da, îmi cer scuze, a fost într-adevăr o confuzie. – Deci sînt liberă? – Nu, confuzia a fost că am citit eu dark în engleză în loc de d’Arc în franceză. – Și eu ce fac? – Tu stai în boxa ta și pretinzi că l-am […]

Un vînt rece trînti geamurile de perete și învălui camera în tremur de frig și de groază. Numai Klaus I stătea drept, parcă neafectat de ce se petrecea. În timp ce întregul cabinet se înroșise de răcoare, lui abia dacă îi pîlpîi un led galben, în timp ce pe retină rula pas cu pas și linie cu linie următorul text: „Avertisment: temperatură negativă. Scoateți racleta din locul obișnuit și curățați ușor unitățile optice dacă expunerea e mai lungă de 15 […]

Anii ’80 și ’90 au fost o perioadă nasoală pentru comunitățile sărace ale Americii, mai ales dacă membrii lor se identificau drept negri sau latino, indiferent de gen. În timp ce lumea bună se dedulcea la cocaină, sărăkimea orașelor descoperea crack-ul. Nu, nu se apucaseră pîrliții din circurile foamei de piraterie software avant la lettre. Crack cocaine era o porcărie în stare solidă, ieftină și numai bună de fumat dacă ratarea cu brio era pe lista scurtă de „lucruri de […]

– A venit vremea, cred, să fie prezentat țării bugetul, spuse Klaus I și două leduri clipiră poruncitor înspre Gollum. – Să vină bugetul! chițăi, pardon, Cîțu. Ușile masive de stejar se deschiseră larg și în sală intră un paj îmbrăcat într-un costum de culoarea cașcavalului, ducînd ceremonios în brațe o tavă pe care odihnea bugetul așezat pe foi de varză. Cînd ajunse în fața lui Cîțu, pajul se aplecă pînă la pămînt și lăsă bugetul la picioarele sale. Mișcarea, elegantă, […]

– Cioc-cioc, bună ziua, sînteți cetățeanul Popa Andrei? – Andrii, nu Andrei! Da, eu sînt. – Domnu’ Andrei, noi am venit… – Andrii, bre, sînteți turci? – Nu, sîntem neferi. – Ăia care umblă pe străzi și strigă „Nefiareee veeechi luăăăm!“? Un soi de hipsteri ai unei comunități marginalizate pentru care eu am tot respectul? – Neferi înseamnă arnăuți albanezi. Vă rugăm frumos să fiți corect în rasismul și xenofobia dumneavoastră. – Îmi cer scuze. – Vă mulțumim pentru înțelegere. […]

– Mi se pare că a venit vremea să stropim acest nou guvern! murmură Klaus I în timp ce ștergea din memorie fișierele asociate cu Orban.apk. Să ridicăm în sănătatea voastră o cupă de benzină cu cifră octanică mare! continuă el, aproape reușind să imite conceptul de poftă. – Benzină? scheună Cîțu siderat. – Ai dreptate, benzină ar fi cam mult, îl mîngîie Klaus I mecanic între urechi. Băiete, un pahar mare de Castrol! – Și nu uita să pui […]

Arta e transpunerea în imagini, sunete, cuvinte sau cataroaie a dorinței, indiferent cît de nesăbuite, de a spera mai mult. De a visa mai departe. De a îndrăzni dincolo de marginile imaginației. De a prinde hoțește, de coadă, puțină divinitate. Din fericire pentru noi, Patty Jenkins este o femeie puternică și independentă de asemenea concepte. Prin urmare, singurul mesaj coerent desprins din filmul ei e: „Nu vă doriți chestii, că e rău“. Desigur, ar putea argumenta cineva care n-a văzut […]

Întregul guvern aștepta ca, după asemenea prezentare fastuoasă, toată piața să erupă în urale. Cînd colo, doar liniște profundă, întreruptă de cîțiva greieri și de șuieratul a două vînturi, unul venit din pustiul economiei, celălalt dintre urechile prim-ministrului. – De ce nu ne aclamă supușii noștri? enunță mecanic Klaus I, gata să ceară un pardesiu ca să aibă ce arunca nervos. – Ei vă aclamă, dar voi sînteți surzi la vocile lor, îi răspunse capul lui Iliescu, rînjind obraznic de […]

Piața este într-o așteptare încordată. Deodată, sute de ochi văd cum se ridică în aer rotocoale de fum. Zeci de glasuri de ridică într-o singură voce: – Iar fumează nesimțitul ăla de Orban în birou? Dar iată că se deschid ușile mari ale balconului. Atotmuțenia Sa iese în fața mulțimii și începe să vorbească: – I/O Klaus I, din mila Atotînstelatului și din sila de PSD domn stăpînitor peste Țara Românească, vă spun: Avem Guvern! Vă ducem spre o lume […]

The Christmas Chronicles: Part Two este un film gîndit, finanțat, produs și promovat de Netflix, deci mulțumiți stelelor voastre norocoase că Moș Crăciun nu e negru, femeie, lesbiană, chioară și cu un picior de lemn. Bine, ultimele două ar avea potențialul unui personaj glorios, care sprijină diversitatea transformînd purtătorii de morcov și mătură în oameni de zăpadă galbenă în vreme ce cîntă „Ho-ho-ho și o sticlă de rom!“. Sau, dacă e să vorbim ceva mai serios, un Moș Crăciun chior, […]

I. Mama lui Robert cel Mare Învelit în armură, e drept, cam boțită, regele își plînge amarul în fustele iubitoare ale mamei. – Carol Roberțel, ce-ai pățit? – M-a bătuuuuuuuut! – Cine a îndrăznit??? – Un vodă rău! – Cine e, arată-mi-l și mie! – Ăla ne… Ochii doamnei de Anjou se micșorează rapid și vocea îi devine aspră: – Ăla… care, Robert? – Nimeni, își ia Robert seama. Am căzut eu de mai multe ori și m-am lovit.   […]