Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

– Și totuși, cum reușim să ne întoarcem acasă, în timpul nostru? se smiorcăi Anisie. – Așa este, trebuie să ne întoarcem! Țara are nevoie de noi! Poporul are nevoie de noi! strigară mai mulți. – Așa e, întări CTP. Fără voi, apare automat riscul de… –…Pe-Se-De! cloncăni mecanic icoana făcătoare de guverne a sfîntului Klaus. – Și PSD bîjbîie în același vortex temporal ca și voi, îi tăie vorba CTP. Nu, omule de tinichea, riscul cel mai mare, în […]

– Sîntem scăpați! se ploconiră ei îndelung în fața icoanei făcătoare de guverne a sfîntului Klaus. Unul după altul, trecură gudurîndu-se prin fața ei, doar-doar Atotmutul va catadicsi să-i scarpine după urechi. – Ce javre sînteți! mormăi CTP ca pentru sine, adică îndeajuns de tare încît să prindă clar expresia și cel mai surd microfon din studiourile Digi. – Cum ți-ai permis, băi, chelule, să-i spui Tigaie Egoistă stăpînului vieților noastre? îndrăzni Gollum – pardon, Cîțu – să ridice vocea […]

– Da, domnule Prelipceanu, continuă CTP tot mai furios înspre Ludovic II, pustiul ăsta dezolant e România post-Iohannis, robotul ăla sinistru trimis din viitor să-i ia casa lui John Connor. Eu am scris despre asta încă din 1987 într-o povestire SF pe care n-ai citit-o, domnule Prelipceanu, pentru că eșți incult! – Sînt incult, dar nu sînt Prelipceanu! protestă Șică. Eu sînt prim-ministrul Ludovic II! strigă el, înecîndu-se ușor, vag conștient de modul inept în care se prezenta. Nu înțeleg cum […]

Unde se aflau și încotro mergeau? Pustiu și iar pustiu, oriunde s-ar fi uitat cu ochii. – Mărite Șică, să fie asta România Guvernului Său? îndrăzni să șoptească de după batista pusă ca broboadă Rareș Bogdan. – Totul împrejur e praf și pulbere, observă doct Predoiu. – Nici un pom, nici o umbră de răcoare pentru cine merită… îngînă sfîrșit Vela, fiert în geaca lui de piele. – Și noi am merita cu prisosință să stăm la răcoare, admise Ludovic […]

Vai, ce păcat, vai, ce păcat că n-a fost imortalizat acel moment înălțător cînd Belzebut, necruțător, i-a expediat pe toți, retur, cu o copită fix în tur. Și iarăși, vai, mare păcat că nimeni n-a aplaudat acest puseu de omenie. Din slavă, Cel ce toate știe a rîs cu poftă și a zis spre cel ce-n Rai e interzis: – Mare-i grădina Mea și amplă…Băi, Luci, îți fileaz-o lampă? Ai Iadul plin de secături, pe ăștia de ce nu-i înduri? […]

– Raluca, tu deci ai vorbit, pe Mircea de l-ai osîndit la cazne veșnice în Iad? întrebă Șică, verde-jad. Te-aș implora, de poți să-mi spui, cum ai putut… cu vocea lui? – Mi-e lesne, ca politician, să mă prefac în grafoman. Ca penelistă, mi-e ușor să am un viers de turnător. Te rog să nu fii insolent, să-ntrebi mai mult de-acest talent. – Dar totuși, de-unde vine, bre? – Din stele…sau din PDL! Și-acum mai prinde-o cu minciuna, cînd amîndouă […]

– Băi, cine dracu’ s-a găsit să fie ăla nepoftit de zice adevăru-n față? strigară toți cuprinși de greață. – Într-adevăr, cine-a putut? se întrebă satisfăcut, de sub un rînjet prefăcut, chiar el – sinistrul Belzebut. Din buzunar scoțînd ușor satana un calculator și adunînd de zor, cu spor, el fluieră aprobator. – Mai mult de patru mii? Aman! Sînt fanul vostru number one! Dar care este taina voastră? E doar prostie omenească? Chiar nu v-ați antrenat defel pentru asemenea […]

–Apolodor, un turnător? strigară toți mirați în cor, iar Mircea aprobă de zor. – Un pinguin, un turnător, nu mi-a părut înjositor să fiu un preș, să scriu, ușor, note în versuri stelelor. O bravă slugă de cocleți, un servitor de epoleți. – Atunci fii slugă și la noi, țipă rapid Ludovic II. Noi epoleți poate n-avem, da-n spirit cam la fel sîntem. Scrie o notă la Satana, trimite toată stenograma, roagă un demon să te-ajute, de-aici ne scoate, iute, […]

– Da, Raluca, eu sînt, spuse creatura numită Mircea din mijlocul norului negru care o adusese în fața întregului guvern. Ludovic II privi concentrat printre neguri, dar tot nu putea scutura sentimentul de neîncredere care îl cuprinsese. Bine, că acum creatura numită Mircea ajunsese o stîrpitură ridicolă, asta era de înțeles, lumea reală îți scoate bășinile din cap imediat ce ai ieșit din viața politică. Dar, vorba lui Predoiu, de ce avea pene??? – Mircea, văd că te-ai schimbat puțin […]

Întreg cabinetul răsuflă ușurat. Unii pe nas, alții pe gură și, cei mai zeloși, și pe gura dedicată discursului politic. Să invoce spiritul liberal de la început, adică din anii ’90, asta suna infinit mai simplu și mai puțin primejdios decît întîlnirea cu spiritele Brătienilor. Mai ales cînd tabăra lor, a orbanienilor, stătea cam prost în materie de spirit, indiferent de cît de mult ar fi argumentat Ludovic II. – Nu, Șică, ți-am mai spus, spiritul de turmă nu ne-ar […]

Mă tot întreabă unii și alții, că de ce. Păi, că de aia! Tare mi-e mie că degeaba explic până fac spume la gură, că tot nu lămuresc pe nimeni. Mai bine povestesc direct, fără marafeturi, că atunci se limpezește chestia și nu mai trebuie să stric vorbe degeaba: în aprilie 2018 a fost, că m-am uitat la poze. O primă ieșire la mare, de Paști, cazare la Mamaia (mda…), nimic deosebit. Vine cumnatu-meu cu gura lui bogată, hai că […]

„Un bolovan?“ repetă uimit întregul guvern cu ochii țintă la spiritul liberalismului abia pogorît între ei. – Mărite Ludovic, cred că exagerezi, interveni Turcan, înecîndu-se cu fiecare cuvînt. Această structură solidă, de culoare gri-serios, aparent impunătoare și deosebit de tăcută, nu este neapărat un bolovan. Un bolovan stă de pomană. Asta, însă, e clar că face ceva! – Ce… face? întrebă Ludovic II rar, de parcă ar fi vrut să-i dea timp să-și adune argumentele. – Face… umbră! – Face umbră […]

Ludovic II o privea pe Turcan cu mare neliniște. Cît timp el se întreținuse cu maieul lui Vela la un șpriț mic și cu una din șosete la o secărică, „dragă Ralu“ șușotise în taină cu membrii întregului cabinet. Dar ce anume, asta numai ei știau. Mă rog, mare parte din ei. Anisie, de exemplu, insistase să i se scrie în palmă și apoi își ștersese fruntea de emoție, lăsînd o dîră superbă. – Mărite Șică, așa nu mai merge, […]

Trei pași îl mai despărțeau de geaca lui Vela – și de Vela însuși, dar, intelectual vorbind, asta conta mai puțin –, cînd geacă se trase brusc înapoi, lăsîndu-și ministerialul suport să-și acopere goliciunea cu un biet maieu alb-gălbior, cu epoleți pe umeri. Vela își privea cu ochi mari buricul expus opiniei publice. – Vericule, ce-i cu frigul ăsta, așa, deodată? Și de unde e atîta lumină? Și de ce nu mai miroase suav a transpirație stătută? Ai dus-o pe […]

O geacă – adevărat, de piele, dar totuși geacă – să vorbească? Ludovic II ridică sprîncenele asupra lui Vela și asemeni lui făcu întregul cabinet, toți aruncînd aceeași privire care spunea răspicat „Uite, o poartă nouă!“. Ba chiar și Vela, nespus de mirat, scoase o oglindă din buzunar și se cercetă pe îndelete. „Muuu se poate!“, murmură el sau, cel puțin, asta credea Ludovic II că i-a citit pe buze. Turcan nu putea decît să fie de acord: în îndelungata sa viață, marele vizir Șică  citise cu  […]

– Florinele, interveni Turcan, dă-mi voie să văd dacă am înțeles bine: te-ai dus la baie ca să te întîlnești cu Băsescu îmbrăcat în rochie, dar fără cap, ai priceput, numai tu știi cum, că are nevoie de un șliț, i-ai făcut rost de unul pe credit… Și apoi? – Apoi am mai luat un credit pentru implementarea șlițului în condiții de rochie! declamă mîndru Cîțu. Semper finanțist, spuse el cu evlavie în timp ce-și făcea semnul banului. – Bine, și […]

Gollum, pardon, Cîțu, scutură nervos din pletele muiate fleașcă și lătră din nou la amoraș: „Nu ți se pare de porc să ne pui să suportăm efectele propriilor acțiuni???“ – De porc ar fi doar în infernul islamic, îi explică doct amorașul. Dar cum inșii de soiul vostru n-au nici un Dumnezeu în afară de propria persoană, pot să-ți spun că nu, nu e de porc, e după chipul și asemănarea ta. Roșu ca un steag PSD răsfiert la un […]

Deși ecoul sunetului îngrozitor încă mai dăinuia în cristalele Swarovski din ochii rîsului cu fes pe-o ureche, miniștrii păreau să-și găsească ușor calmul. Poate să fi fost liniștea care se lăsa ușor peste amintirea înfricoșătoare. Poate să fi fost starea lor naturală de superficiali incapabili să urmărească un fenomen mai mult de cinci minute. Poate să fi fost chiar discursul motivațional al lui Ludovic II, care încă învăluia auditoriul într-o privire călăuzitoare… „Hai să fim serioși, sigur nu e discursul. […]

– A scris cineva „tărie“? întrebă din nou capul lui Băsescu, dar nici de data asta nu-i răspunse nimeni. Cu toții se holbau uimiți: cum putea un cap să apară așa, din neant? Cum putea să plutească? Și de ce o făcea pe două cărări? – Traiane, iar ai un episod cînd te crezi Maria Antoaneta? întrebă Turcan cu experiența uneia care urmărise liberalismul pînă în pînzele lui cele mai portocalii. Știi, chelnerul ăla din Lehliu chiar glumea cînd ți-a […]

Amorașul rosti sacramental „Să-și primească osînda!“ și plesni din degete. Ludovic II închise ochii și regretă că n-are nici o poză cu icoana făcătoare de guverne a sfîntului Klaus, s-o pupe pe spate pentru noroc și pază contra relelor. Mă rog, contra relelor nu prea funcționa, pentru că Turcan, Violeta și Cîțu i se aflau în preajmă, indiferent de cît ar fi pupat. Și pupase, slavă turului! N-avea el țigări fumate care să fi văzut atîtea flotări din buze! Cînd, în final, […]

Editoriale
  • Un vaccin la îndemîna oricui

    24 noiembrie 2020

    Patriarhii ortodocși care și-au dat singuri cu cădelnița-n coaie după ce au afirmat că virusul liliacului chinezesc, nefiind creștin, nu are ce căuta în biserică au acum un bun prilej […]

  • Pfizer președinte

    24 noiembrie 2020

    Nu mai sînt paturi la ATI. O spun medicii, o spune presa, o spun pacienții care se agață de viață pe holuri. Ba sînt, spun Orban și Tătaru, care nu […]

  • Cățeii pandemiei

    24 noiembrie 2020

    S-au umplut orașele, în principal, de căței, de obicei de talie mică, abandonați. Mulți sunt câini din acele rase incerte, pe care, pe întuneric, i-au putea confunda cu o pisică, […]

  • Împărat și proletar (Scrisoarea a IV-a, către prieteni)

    17 noiembrie 2020

    Străbunica mea Iulica Bonțideanu, greco-catolică din comuna Soareș, de lîngă Bobîlna, care a dormit toată viața cu capul pe Biblie pînă la vîrsta de 101 ani, avea obiceiul de a […]

  • Poporul fără ardere internă

    17 noiembrie 2020

    Iohannis a risipit un mandat de cinci ani învățînd să citească din prompter și numărînd plopii de două ori pe săptămînă pe drumul spre Sibiu, dar putea să recupereze în […]