Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

– Ciuma sînt eu! repetă icoana făcătoare de guverne a lui Klaus. Toți rămaseră aproape muți de uimire. Aproape, pentru că nimeni n-ar fi îndrăznit să blasfemieze în fața celui Preamilostiv cu Nevorba. Uimirea, însă, era totală. Cum a reușit imaginea Atotmutului să glăsuiască? Mai ales acum, cînd, din senin, îi apăruse și o mască antivirală pe figură. „Acum parcă e robotul ăla ucigaș din Mortal Kombat!“, chicoti Gollum, pardon, Cîțu, către Șprițache, pardon Costache. – Pardon? exclamă surprins Șprițache-Costache. […]

Hotărîrea era deci definitivă. Gollum, pardon, Cîțu I era chemat de soartă să-și facă datoria față de Atotînstelat și de Marele său Mutfiu. Copleșit de solemnitatea momentului, Chel Ales păși grav înspre pălăria de premier, o scutură ușor, făcînd zurgălăii să susure într-un clinchet vesel, și, ajuns în fața oglinzii, și-o potrivi pe cap. “Prețioasssssssssssa!”, mormăi el din străfundul ființei. Se foi, se roti, se îmbătă de glorie nepieritoare, așteptînd ca Turcan să termine de aranjat miniștrii în plutonul de […]

Tăcerea ar fi vrut să se lase sufocantă, ca un covor gros, peste șușotelile uimite și dezamăgite ale miniștrilor cînd, deodată, conturul lăsat de Ludovic Semidoi pe tavan începu să fîșîie din nou. Mai întîi sfios, ca o șoaptă imposibil de prins cu tehnica operativă standard, apoi căpătă ușor curaj, pînă cînd deveni ditamai șuierul biciuitor. – Cine cheamă oile la stînă? întrebă nedumerit Ludovic Semidoi, dar nimeni nu îi răspunse. Majoritatea cabinetului părea cuprinsă de vrajă. Șică Aproape Al […]

Adunați într-un cerc în mijlocul încăperii, cu ochii la tavanul albastru cu stele galbene în slava căruia urcase Ludovic I, miniștrii priveau minunea cu mare încîntare. Și, la semnul dat de Marele M, începură invocația în cor: – O, Atotînstelatule, spune-ți porunca! Sîntem mai înfometați de cuvintele tale decît sîntem de bani nemunciți! O, tu, Atotînstelatule pe umeri, glăsuiește către slugile tale mai preaplecate decît ar permite o coloană vertebrală normală! – Sîntem mai însetați după ordine decît Cel-Ce-Se-Face-Muci după […]

Probabil toată lumea era pe deplin mulțumită că, mai presus de orice, exista un deplin sentiment al continuității în acea încăpere devenită inimă a guvernării. Tavanul continua să fie albastru, steluțele Atotînstelatului continuau să sclipească conspirativ pe bolta sălii, icoana făcătoare de guverne a sfîntului Klaus continua să tacă complice, iar Șică I continua să stea lipit de tavan, deasupra tuturor. Evident, asemenea stat îi făcea pe miniștri să continue cu aplauzele și scandările. Singură, Turcan, pierdută cu ochii în […]

Ludovic I îi drămălui rapid pe toți și, încurajat de sentimentul copleșitor de vitejie în slugărnicie, hotărî că da, clipa chiar sosise. Își ridică ochii spre tavan, să fie el sigur că nu dă de privirea lui Turcan și nu se blegește instant ca pireul, trase aer în piept și… și se mai încurajă singur o dată. De data asta nu va mai da înapoi. De data asta va stăpîni hazardul și va miza totul pe o singură carte. Pardon, […]

Un bufnet surd, venit parcă de la mari depărtări, le întrerupse tuturor șirul gîndurilor de slavă la adresa Marelui Copan. Ce să fi fost oare acel zgomot misterios? Conta, oare, în marea schemă a lucrurilor? Avea să-i afecteze? Era cazul să se arate îngrijorați de soarta sărăcanilor din afara acelor sfinte ziduri? Întrebările li se citeau pe chipuri, zugrăvite atît de mare încît era clar de ce nu mai rămăsese nici măcar un loc și pentru inteligență. Da, asta trebuie […]

Cînd guranul Rareș Bogdan își conteni imnul de slavă, mai mulți miniștri se ridicară entuziasmați să-l ia în brațe, lăsîndu-i obrajii plini de salivă. Alții, nu atît de dornici să plece din scaun, se mulțumiră să-i trimită saliva în obraz de la depărtare. Și tare fericiți fură văzînd că guranul se gudură și se bucură la fel de mult. – Gata, ați terminat cu hîrjoana? întrebă nițel batjocoritor umbra neagră, așezată în jilțul vistiernicului Cîțu. Putem să ne apucăm de […]

– Pentru o odă, un imn de slavă sau un lied plin de lingușeli introduceți moneda și apăsați tasta din frunte! spuse din nou Rareș Bogdan și își aranjă iar batista. Ludovic I tresări plin de încîntare. Să aibă o jucărie care să cînte după pofta sa, după lunile lungi în care tînjise să nu se mai împierdice ca un bleg în sforile nevăzute ale Stăpînului, asta îl umplea de o bucurie imposibil de tradus în cuvinte. – Tanti Ralu, […]

Înarmați cu batistele care alcătuiseră odată pe Rareș Bogdan, miniștrii se năpustiră să venereze miraculoasa apariție a țurțurilor din nările Atotmutului. Și venerară ei cu asemenea rîvnă încît nu trecu multă vreme și obiectul venerării se mistui delicat. Ba chiar, observă Turcan vag amuzată, Stăpînul vieților lor părea acum și nițel cîrn. Ritualul era deci încheiat. Ledurile roșii din ochii icoanei făcătoare de guverne sclipiră scurt, de trei ori, semn că Atotmutul se simțea mulțumit. Mă rog, în măsura în […]

Brusca revelație că nu ochii, ci țurțurii din nasul Atotmutului săvîrșiseră minunea lăcrimării păru să-i descumpănească pe miniștrii avîntați întru adîncă venerare. Proslăviseră ei multe lucruri demne de cea mai cumplită scîrbă de cînd intraserăîn politică, dar chiar așa, săse plece supuși în fața unor muci? Nu era oare neigienic? – Să-i venerăm prin batistă! propuse salvator Predoiu. – Da, prin batistă! îi răspunse întregul guvern cu entuziasm. – Dar cum de ți-a venit asemenea gînd bun, o, înțeleptule? întrebă […]

Ochii întregului guvern aproape că ieșiră din orbite, iar răsuflarea li se opri, gîtuită de surpriză. Să pronunți numele secret al Atotînstelatului, tare și răspicat, asta era de-o îndrăzneală soră cu nebunia. Ludovic I însuși recunoscu în cugetul său, în acele clipe de aprigă groază, că umbra neagră era clar mult mai bărbat decît el, indiferent de ce-ar fi ascuns sub mantia-i misterioasă. În cel mai bun caz, el, Șică, ar fi îndrăznit să pronunțe asemenea nume doar în minte, […]

Părea că o suflare de gheață își asmuțise răutatea asupra întregii încăperi. Umbra neagră privi din nou, satisfăcută, cum Guvernul dîrdîie din toți membrii și din toate mădularele. “Am venit pentru că trebuie să începem Marea Zidire!”, declamă Marele M. “Adică să muncim?”, abia bîigui Ludovic I, sufocat de groază. “Ei, nici chiar așa. Să nu dramatizăm”, își îndulci tonul umbra neagră, îngrijorată pentru integritatea și onoarea petecului de covor de sub premier. “E un fel de-a spune. Avem popor […]

“Da, nu sînteți un guvern de idioți!” repetă umbra neagră pășind ușor spre mijlocul încăperii și privind de sub gluga-i sinistră cum întregul cabinet începe discret să tremure. Singură, Raluca Turcan își păstră calmul. Luă cu un gest ușor, felin, pălăria de premier de pe masă și o puse înapoi pe capul lui Ludovic I fără ca măcar un clinchet de clopoței să sfarme liniștea. “Ești premierul, poți să înfrunți marele M fără teamă”, îi susură ea lui Șică. Apoi […]

Furios că oglinda fermecată îi vorbise ca ultimului bufon, Ludovic I își smulse pălăria de premier din cap și o trînti pe masă cu toată puterea de care icoana făcătoare de guverne a sfîntului Klaus decisese că poate să dispună. Peticele colorate sclipiră amenințător prin aer și zurgălăii au dat clinchet de răzbunare. Infamia asta avea să fie plătită cu sînge! Ludovic I plesni pudriera lui Turcan cu sete. Cioburile se împrăștiară învinse pe covorul gros, urmate de picături rubinii […]

Ușile solide de stejar se dau în lături și Ludovic I pășește grav în sala mare de ședințe. Pătruns de importanța funcției, se reazemă marțial de spătarul jilțului. Ticălosul de jilț, pesedist probabil, alunecă în față pe roți și capul guvernului cade eroic sub ghilotina evenimentului neașteptat. Să fie oare un semn rău? se întreabă cei prezenți. Apare Raluca Turcan să calmeze spiritele: “Domnul prim-ministru n-a cazut ca un bleg, ci a înfăptuit profeția Stăpînului vieților noastre care a spus: […]

Lumea se adună în sala tronului, unde Klaus întîrzie să apară. “Ești premier, fă ceva!”, îl înghiontește Raluca Turcan pe Ludovic Orban. Și acesta face: întîi trei tumbe și apoi țopăie într-un picior cîntînd la mandolină. În fața oglinzii, suveranul se bîțîie pradă unei dileme imperiale: să-și pună căciula aia ridicolă sub care ar încăpea coroana veche și coroana nouă sau să pozeze mai sport, cu șapca aia ieftină pe care i-a dat-o Trump? Un fior trece prin întreaga asistență: […]

Klaus Iohannis a ținut să arate tuturor românilor că, în ciuda zvonurilor răuvoitoare, el rămîne puternic implicat în campanie și mereu aproape de electoratul său. De exemplu, domnia-sa a fost primul care a votat la o secție specială deschisă pe o plajă foarte șic din Miami. Carmen Iohannis a fost alături de soțul său, îmbrăcată într-un sobru costum de baie, dar nu s-a putut abține să-i reproșeze subtil: “Mototolule, nu puteai și tu să-i zici lui Trump să te numească […]

Bucureșteanul gospodar își face vara centrală și iarna car. Un car mare, în care să încarce toată conducerea RADET și s-o răstoarne înapoi în Caracal. Cetățenii condamnați la RADET nu vor fi luați prin surprindere: dacă le e un pic frig, mai pun o pătură pe ei. Și dacă le e cu adevărat frig, pun una și pe calorifer. De cîte ori vorbește despre RADET, Gabriela Firea are un mic tremur în voce. Bucureștenilor le rămîne tremurul din tot restul […]

Klaus Iohannis a apărut în fața mulțimii de susținători și a declarat cu șarmul său inimitabil: “Pentru limba română apăsați tasta 1. Für deutsche drücken Sie zwei. Votul dumneavoastră este foarte important pentru noi. Rămîneți la aparat, urmează un mesaj foarte important!”. După care domnul președinte a redat impecabil o foarte frumoasă melodie de lift corporatist. Viorica Dăncilă și-a surprins auditoriul vorbind liber, fără ajutorul nici măcar al unei foi. Ușor-ușor, dilema își lăsa aripile negre și grele peste public: […]

Editoriale