Articole scrise de: Cristian Teodorescu

Hotărîrea era deci definitivă. Gollum, pardon, Cîțu I era chemat de soartă să-și facă datoria față de Atotînstelat și de Marele său Mutfiu. Copleșit de solemnitatea momentului, Chel Ales păși grav înspre pălăria de premier, o scutură ușor, făcînd zurgălăii să susure într-un clinchet vesel, și, ajuns în fața oglinzii, și-o potrivi pe cap. “Prețioasssssssssssa!”, mormăi el din străfundul ființei. Se foi, se roti, se îmbătă de glorie nepieritoare, așteptînd ca Turcan să termine de aranjat miniștrii în plutonul de […]

Vin Diesel este o legendă vie a cinematografiei: a cunoscut faima în The Fast and Furious, și-a înfipt definitiv colții în celebritate cu neașteptatul Fast & Furious, asta ca să nu mai zic de  nemaipomenitele Fast Five și Fast & Furious6care aproape că-și frîngeau mîinile de încurcare, neștiind unde să-i mai pună laurii gloriei. Se spune că acum este atît de uluitor, că toatele filmele lui Chuck Norris îi cer autograf cînd merge pe stradă. Adică, mă rog, cînd pune […]

Tăcerea ar fi vrut să se lase sufocantă, ca un covor gros, peste șușotelile uimite și dezamăgite ale miniștrilor cînd, deodată, conturul lăsat de Ludovic Semidoi pe tavan începu să fîșîie din nou. Mai întîi sfios, ca o șoaptă imposibil de prins cu tehnica operativă standard, apoi căpătă ușor curaj, pînă cînd deveni ditamai șuierul biciuitor. – Cine cheamă oile la stînă? întrebă nedumerit Ludovic Semidoi, dar nimeni nu îi răspunse. Majoritatea cabinetului părea cuprinsă de vrajă. Șică Aproape Al […]

Sincer să fiu, The Traitor / Il traditore pornește de la sumbra tematică a sîngeroasei mafioțeli siciliene și eșuează lamentabil într-un banc, nu neapărat de nisip. Are un subiect fascinant, are un protagonist excepțional, n-are filmul. Să vă explic: prin anii ’80, numele lui Tommaso Buscetta dădea fiori reci pe spinările șobolănoase ale celor dedulciți la Cosa Nostra. Silit de evenimente și, mai ales, de prostia criminală a lui Don din Corleone, Don Masino a ales întîi exilul și mai […]

Adunați într-un cerc în mijlocul încăperii, cu ochii la tavanul albastru cu stele galbene în slava căruia urcase Ludovic I, miniștrii priveau minunea cu mare încîntare. Și, la semnul dat de Marele M, începură invocația în cor: – O, Atotînstelatule, spune-ți porunca! Sîntem mai înfometați de cuvintele tale decît sîntem de bani nemunciți! O, tu, Atotînstelatule pe umeri, glăsuiește către slugile tale mai preaplecate decît ar permite o coloană vertebrală normală! – Sîntem mai însetați după ordine decît Cel-Ce-Se-Face-Muci după […]

Departe, în sălbaticul Est, mult după Zidul Berlinului care străjuiește Westeros-ul de Red Walker-ii Regelui Nopții Minții, un turnir de șah avea să țină în balanță sau să arunce omenirea în haos. E 1962 și corbii aduc numai vești proaste: dragonii trimiși lui Fidel de Nikita Sergheerys Hrușciovyen par a fi gata de luptă. Cu sufletul la gură, yankeii se așteaptă ca Joffrey Kennedeon să apară la TV și să spună: “Luați-vă în brațe, vine iarna nucleară!”. Dar pînă atunci […]

Sîmbătă seară, pe cînd se îngîna ora șapte cu ora opt, pofta de-o țigară și lipsa de brichetă mă fac să mă îndrept către patrula de polițist și jandarm și să întreb: “Salut, se poate un foc?”. Polițistul murmură liniștit că n-are. Jandarmul însă e lovit mortal în onoarea lui  de patrulist. Se înfoaie în uniformă, se împurpurează la față și se cocoșește în glas: “Deci în primul rînd se zice «Bună seara» și vorbim respectuos, nu «Salut»! Eu sînt […]

Probabil toată lumea era pe deplin mulțumită că, mai presus de orice, exista un deplin sentiment al continuității în acea încăpere devenită inimă a guvernării. Tavanul continua să fie albastru, steluțele Atotînstelatului continuau să sclipească conspirativ pe bolta sălii, icoana făcătoare de guverne a sfîntului Klaus continua să tacă complice, iar Șică I continua să stea lipit de tavan, deasupra tuturor. Evident, asemenea stat îi făcea pe miniștri să continue cu aplauzele și scandările. Singură, Turcan, pierdută cu ochii în […]

Ce i s-a întîmplat bietului Richard Jewell, ridicat de media la înălțimea olimpiană de erou și apoi, brusc, aruncat în Tartarul bănuielilor și tăvălit prin noroi de colții unui Cerber nu cu trei, ci cu sute de capte, din păcate toate seci, e o măgărie de dimensiuni titanice. De fapt, măgărie e puțin spus, dar un termen frust și absolut corect ar face tastatura și ecranul să se împurpureze de rușine și să urle de revoltă ca Prometeu pe înălțimile […]

Ludovic I îi drămălui rapid pe toți și, încurajat de sentimentul copleșitor de vitejie în slugărnicie, hotărî că da, clipa chiar sosise. Își ridică ochii spre tavan, să fie el sigur că nu dă de privirea lui Turcan și nu se blegește instant ca pireul, trase aer în piept și… și se mai încurajă singur o dată. De data asta nu va mai da înapoi. De data asta va stăpîni hazardul și va miza totul pe o singură carte. Pardon, […]

Multe prostii a făcut Guy Ritchie la viața lui: s-a însurat cu Madonna cînd era deja babă, a regizat cumplit de tîmpitul King Arthur: Legend of the Sword, a revenit doi ani mai tîrziu cu Aladdin, filmul care i-a făcut și pe cei mai penibili regizori bollywoodieni să rîdă isteric… Probabil ultimele două încă îi mai dau coșmaruri și acum, și vor continua să-i strice visele ani buni de-acum încolo. Prima greșeală e mai acceptabilă. În definitiv, nu există englez […]

Un bufnet surd, venit parcă de la mari depărtări, le întrerupse tuturor șirul gîndurilor de slavă la adresa Marelui Copan. Ce să fi fost oare acel zgomot misterios? Conta, oare, în marea schemă a lucrurilor? Avea să-i afecteze? Era cazul să se arate îngrijorați de soarta sărăcanilor din afara acelor sfinte ziduri? Întrebările li se citeau pe chipuri, zugrăvite atît de mare încît era clar de ce nu mai rămăsese nici măcar un loc și pentru inteligență. Da, asta trebuie […]

Există filme glorios de proaste, capodopere ale antitalentului și totalei lipse de activitate cerebrală, filme care au publicul lor stabil, fidel, gata mereu și mereu să dea năvală nestăvilit în sălile de cinema pentru asemenea delectare rușinoasă. Dar pînă și astea, oricît de ironic ar suna, sînt perle rare ale cinematografiei. Există însă, din fericire pentru cinefilii amatori de clasificări ale producțiilor descalificante, și filme care țin în bernă stindardul cafeniu al prostiei mediocre, excelente în inocularea spectatorilor cu o […]

Cînd guranul Rareș Bogdan își conteni imnul de slavă, mai mulți miniștri se ridicară entuziasmați să-l ia în brațe, lăsîndu-i obrajii plini de salivă. Alții, nu atît de dornici să plece din scaun, se mulțumiră să-i trimită saliva în obraz de la depărtare. Și tare fericiți fură văzînd că guranul se gudură și se bucură la fel de mult. – Gata, ați terminat cu hîrjoana? întrebă nițel batjocoritor umbra neagră, așezată în jilțul vistiernicului Cîțu. Putem să ne apucăm de […]

Să te lauzi încă de pe vremea cînd imaginile abia au început să curgă pe ecran că filmul tău a luat premiul juriului la Cannes e într-adevăr un semn care spune multe. De regulă, spune că filmul cu pricina e o bășină cu pretenții, nu foarte potrivit pentru o seară pe care privitorul ar vrea s-o petreacă agreabil. Din fericire pentru arta atît de dornică să-și miroasă singură parfumul obligatoriu de roze, Les Misérables nu este un film care să […]

– Pentru o odă, un imn de slavă sau un lied plin de lingușeli introduceți moneda și apăsați tasta din frunte! spuse din nou Rareș Bogdan și își aranjă iar batista. Ludovic I tresări plin de încîntare. Să aibă o jucărie care să cînte după pofta sa, după lunile lungi în care tînjise să nu se mai împierdice ca un bleg în sforile nevăzute ale Stăpînului, asta îl umplea de o bucurie imposibil de tradus în cuvinte. – Tanti Ralu, […]

Să prinzi atenția spectatorului ca într-un clește de Hefaistos cu o simplă plimbare prin tranșeele pe unde bate vîntul morții și-al dezolării, acompaniat de o muzică bîntuitoare, numai bună să aducă în suflet sentimentul acela de adînc regret în fața eternității care, ticăloasa, stă ascunsă după valul de pămînt, asta e într-adevăr o dovadă de măiestrie. Și să lungești plimbarea aia peste valul de care vorbeam, acolo unde se zbuciumă marea bătălie a omenirii contra umanității, fără să dai vreo […]

Înarmați cu batistele care alcătuiseră odată pe Rareș Bogdan, miniștrii se năpustiră să venereze miraculoasa apariție a țurțurilor din nările Atotmutului. Și venerară ei cu asemenea rîvnă încît nu trecu multă vreme și obiectul venerării se mistui delicat. Ba chiar, observă Turcan vag amuzată, Stăpînul vieților lor părea acum și nițel cîrn. Ritualul era deci încheiat. Ledurile roșii din ochii icoanei făcătoare de guverne sclipiră scurt, de trei ori, semn că Atotmutul se simțea mulțumit. Mă rog, în măsura în […]

“Tipul ăla a pus găuri în mine, Marcule!” “Și tu le umpli cu ură, Mihai!” Cam ăsta e nivelul de măiestrie al dialogului din Bad Boys for Life. Desigur, se poate argumenta că nu pentru dialog meșterit merge lumea la un asemenea film. Tot ce se poate. În definitiv, pînă și narațiunea trebuie să facă un pas înapoi cînd intră în cadru Martin Lawrence și sex-appeal-ul lui de purcel vietnamez hrănit cu esență de pîine și cartofi prăjiți. Și nu, […]

Brusca revelație că nu ochii, ci țurțurii din nasul Atotmutului săvîrșiseră minunea lăcrimării păru să-i descumpănească pe miniștrii avîntați întru adîncă venerare. Proslăviseră ei multe lucruri demne de cea mai cumplită scîrbă de cînd intraserăîn politică, dar chiar așa, săse plece supuși în fața unor muci? Nu era oare neigienic? – Să-i venerăm prin batistă! propuse salvator Predoiu. – Da, prin batistă! îi răspunse întregul guvern cu entuziasm. – Dar cum de ți-a venit asemenea gînd bun, o, înțeleptule? întrebă […]