Gata, s-a rezolvat! Justiția a decis că Emil Gânj merită să stea în siguranță pe viață, să nu-și mai piardă România valorile naționale așa cum a pierdut coiful de la Coțofenești. Tot ce mai rămîne acum e ca același Gânj, momentan de negăsit, să se predea din respect pentru interesul național. Probabil că ar ajuta și un apel de la Gabriel Oprea, cine știe.
E posibil ca pedeapsa să pară cam drastică celor mai drepți dintre traci. În definitiv, recunoaște și Poliția: Gânj a dat foc victimei sale DUPĂ ce-a ucis-o cu toporul, deci nu e chiar lipsit de simțire umană, nu-i așa? Dar, aspră sau nu, ar trebui să fie evident că proaspătul condamnat, deși liber, nu poate scăpa de sancțiunea morală care apasă acum asupra sa. E foarte probabil ca, chinuit de remușcări, Emil și detectivii care-l urmăresc fără încetare, deși habar n-au unde, să ajungă la o înțelegere. El se predă și ei refuză să-l salte pentru că n-are cererea de arestare în dosar cu șină. Sau el se arestează singur, iar aplicatorii legii îl fac scăpat printr-un viciu de procedură. Sau el este capturat din greșeală de poliția altui stat și statul român nu e în stare să obțină extrădarea. Poate că e blocată în spatele cererii de extradare pentru Sorin Oprescu, toată lumea știe că aia e groasă. În sensul că are în spate ditamai dosarul, nu vă gîndiți la prostii.
În orice caz, nu vă pierdeți speranța așa cum i-a pierdut potera urma lui Gânj. Justiția și-a făcut datoria. Bine, dar Dreptatea? Dreptatea și-a luat jumătate de normă în numele unui partid suveranist, alături de Frăție, nu e destul?







„Dreptatea și-a luat jumătate de normă în numele unui partid suveranist, alături de Frăție, nu e destul?”
Ce legatura are Ganj cu asta ?
Ce are suveranistul cu fratia?
Ce are una cu alta? Sau ura organica impotriva unora, trebuie exprimata oriunde, oricand, atacand, practic, o parte din romani?
Nu ne mai facem bine….