Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Stabilitatea, dragi cititori, este dacă și numai dacă sistemul controlează totul. Iar totul pleacă, așa cum a dat de știre ilustrul profesor Dan Felix Voiculescu, de la justiție. N-ai nimic […]

La noi Justiția nu e oarbă cum s-ar cuveni, ci chioară cu agendă. Așa că, în chiorenia ei, l-a făcut scăpat pe Băsescu/Petrov de pedeapsa care i-a fost aplicată fiindcă […]

Ce poate fi mai trist decât ca însăși Justiția, prin CSM, să aibă obsesia listelor? Nimic în istorie nu s-a încheiat bine când a început cu niște liste. Listele conduc […]

Dosarul „10 august” a mai făcut un pas spre ieșirea din istorie fără să intre vreodată cu adevărat în justiție. Achitările pronunțate astăzi de Tribunalul Militar nu sunt definitive. Ele […]

Normalizăm toate mizeriile. Trăim, total aiurea, cu impresia că ne vom întoarce la o epocă a stabilității, așa cum era ea înainte de pandemie. Știu, da, ciudată și acea stabilitate, […]

Românii înșiși își dau singuri Ruie Momânia zilnic. Și apoi tot ei strigă a nedreptate. Ah, țărișoara! Totodată (și aici e toată „frumusețea” tragediei românești), nu mai prididesc, dragii de […]

    Negoiță e dincolo de presă și de Justiție în momentul ăsta. În alte timpuri, ar fi fost o mega-anchetă care dădea jos din funcție un elefant. Azi e […]

Coperta Catavencii – 9 septembrie
erbasu
Imapp
verlinne
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia