Ilie Bolojan a ales partidul, e clar ca lumina zilei, și îl apără pe Predoiu în virtutea cutumelor de gașcă. Partidul e mai important iar nevoia de stabilitate, eterna nevoie de stabilitate!, e încă o dată justificarea perfectă. Mitul omului de administrație, pentru care partidul e un vehicul, nu un scop în sine, se destramă complet odată cu scandalul din Justiție.
Bolojan se comportă precum un diriginte care constată că școala se dărâmă, dar catalogul trebuie să rămână neatins. Iată, după corupția fără corupți, a apărut și responsabilitatea fără consecințe, căci ne zice chiar premierul că Predoiu are în mod evident o răspundere, prin prisma faptului că a fost ministru al Justiției, însă tot el ne zice că nu poate demite un ministru pentru fapte din trecut. E un blocaj logic aici, pe care nici sprânceana stufoasă a premierului nu-l poate umbri. Pentru ce fel de fapte, dacă nu cele din trecut, poate fi un ministru demis, pentru fapte din viitor? Au căzut miniștri pentru că și-au falsificat diplome, pentru că au fost prinși cu minciuni din vremuri demult apuse, însă faptele din trecut ale domnului Predoiu nu contează?
Pare că scaunul de ministru este mai ferm decât principiile pe care Bolojan le invocă și susține. Da, Bolojan trimite câteva bezele spre Piață și ne spune că faptele grave de corupție nu ar trebui să aibă termen de prescriere, însă cine să facă asta?
Fără să se pretindă specialist, Bolojan pare că tocmai a inventat o nouă speță în materie de drept, răspunderea decorativă. O fi făcut Predoiu măgării, da’ era mic. Să nu fim răi cu el și, mai ales, să încetăm odată cu tema Justiției, că oamenii au nevoie de liniște și stabilitate.
1.548 de vizualizări
Luni, președintele României, Nicușor Dan, la invitația unora dintre protestatari, îi cheamă pe cei din justiție la dialog. Va rezolva problema independenței justiției, exact cum a rezolvat problema traficului din București când era primar, sau cum a rezolvat problema biciclistilor din același oraș, încurajați pe timpul lui Iohannis?