V-ați revoltat degeaba văzîndu-l pe ministrul Educației cum privește concentrat în telefon în timp ce, în fața sa, la microfon, o fetiță de clasa a V-a își toarnă sufletul într-un discurs. În primul rînd, era un moment bun pentru fată să învețe că poate e și vina ei. Poate ar fi trebuit un discurs mai scurt, mai concis. Domnul ministru e ocupat să moară de grija viitorului țării, n-are timp de prezent.
În al doilea rînd, nu poți pretinde unui demnitar să ignore telefonul în epoca vitezei doar pentru că o elevă vrea să-l piseze cu chestii pe care le-a descoperit acum. Să fie sănătoasă, el le știe pe toate de zeci de ani, nu e nimic nou.
Apoi, chiar dacă a fost un gest puțin necugetat, asta nu înseamnă că trebuie tratat ca o mitocănie. În definitiv, nu ne-a învățat tot domnul Dimian că, în materie de educație, e vina tuturor, mai ales a părinților care nu-și îndeamnă copiii să învețe?
Și, în ultimul rînd, salutăm decizia domnului ministru de-a lămuri publicul revoltat degeaba cu înțeleapta observație că și copilul său plînge în fiecare seară. Acum v-ați potolit sau veți avea neobrăzarea să comentați că e josnic să te ascunzi în spatele lacrimilor și mucilor de casă?
