Dacă ar fi avut păr, Mihail Moruzov ar fi fost blond. Chelia lui permanent rasă iradia acea paloare slavă, ocrotită, sute de ani în stepă, de căciula căzăcească. Avea ochii verzi, palmele mici, umerii lați și, în ciuda staturii mărunte, umbla vorba că își uimea colegii la pisoar. De la distanță părea îndesat, cu alură de om rotofei, dar, atunci cînd se ivea ocazia, arăta o forță fizică superioară, fiind singurul agent al serviciului secret care își putea tortura prizonierii cu mîinile goale. Cea mai neașteptată calitate a sa, pe lîngă memorie și rezistența la alcool, era uimitoarea viteză cu care putea fugi. Secretul a fost lunga practică atletică prin cotloanele Deltei. Anii în care a fugit, cu Poliția pe urme, cărînd în spate marfa de contrabandă, s-au continuat cu anii în care a fugit el însuși după contrabandiști. Fuga a fost aceeași, neîntreruptă, doar ordinea fugarilor s-a schimbat.
Moruzov a ajuns să conducă Serviciul Secret fiindcă a înțeles valoarea politică a informațiilor cu caracter personal. Înzestratea lui naturală pentru jocul psihologic și lecția de supraviețuire dobîndită de la berze, vidre și bibani l-au propulsat rapid într-o poziție influentă. Puternicii zilei, de la miniștri la regi și de la prim-miniștri la regine, au cumpărat secretele intime vîndute de Moruzov la prețuri politice exorbitante. Din aceste prețuri și-a confecționat Moruzov o carieră lungă și o avere pe măsură. Deținea mai multe locuințe la București, între care un palat mobilat în cel mai nerușinat lux. Avea vii, cabane, reședințe la țară, depozite în străinătate și un număr necunoscut de amante.
Moruzov cunoștea la perfecție arta recrutării unui turnător, iar între oamenii plătiți de Serviciu se numărau Horia Sima, prințesa Caragea, membri ai familiei Brătianu, jurnaliști, militari, miniștri și parlamentari. A știut să plătească așa cum se cuvine oameni cu acces la afacerile statului, ca Alexandru Vaida-Voevod, Nicolae Iorga, Victor Iamandi sau generali din Marele Stat Major. Unii i-au dat sprijin în operațiuni folositoare statului, alții i-au furnizat secrete particulare. Aceste secrete l-au înălțat și mai mult pe Moruzov în ochii regelui Carol II, care l-a transformat în omul său de încredere.
Meritele lui Mihail Moruzov sînt mari în epoca de formare a Serviciului Secret. Acțiunile lui din perioada primului război mondial au reprezentat baza pe care a putut fi clădit serviciul. Operațiunile antisovietice din anii ’30 rămîn o referință în istoria războiului informativ din Europa. Puterea uriașă de care a ajuns să dispună în societatea românească i-a sucit însă mințile. Mihail Moruzov a ajuns el însuși captiv în intrigile sale. În septembrie 1940, odată cu venirea la putere a lui Antonescu, e arestat și, după două luni, executat la Jilava de legionari.
Marile lui secrete lui au dispărut odată cu focurile de revolver, dar metodele lui de început i-au supraviețuit pe meleagurile uceniciei și pot fi azi recunoscute în dibăcia cu care braconierii continuă să se ferească de Poliția Deltei.