Caţavencii

Ce-a făcut Camera Deputaților între ’90 și ’96? O nulă!

Nu, titlul nu e la mișto, dar primii șase ani de început ai democrației sunt. Sunt perfect ilegali. Activitatea Camerei din intervalul din titlu (inclusiv orice pui de document, act sau inițiativă legislativă) poate fi ștampilată drept „vax albina crema puca“ și mutată elegant în closetul istoriei, în speranța că, măcar acolo, va fi de folos cuiva. 

Totul mulțumită lui Acsinte Gașpar, mîndrul posesor al fundului care a ocupat nițel cam ilegal fotoliul de secretar general al Camerei Deputaților vreme de 6 ani. Povestea e simplă și tipică pentru tîmpeul „made in Romania“: prevedea regulamentul că funcția în chestiune să fie a celui ales prin vot? Să fie sănătos, pentru că arhiva zice altceva: Gașpar a fost numit direct la sugestia lui Dan Marțian. Adică sanchi alegeri, le-am fentat golănește, legea e pentru cei mai blegi dintre traci. Vestea bună (pe care o intuiți deja) este că musiu a fost silit să abdice în 1996. Vestea și mai bună este că același Gașpar zace acum într-o funcție complet neimportantă, în care nu mai poate face rău nimănui: e „dăcît“ judecător la Curtea Constituțională a României.

Exit mobile version