În subteranele DNA, la adîncimea la care trăiesc coropișnița, rîma negră și cîrcîiacul, sub o lampă prizărită, într-un ungher plin de mucegai, stă și scrie Nelu Iordache. De mai bine de șapte luni, cu un sîrg pe care l-ar invidia și Balzac, Nelu Iordache scrie neîntrerupt. Cînd și cînd, procurorul vine și alege anumite pasaje – pe cele mai reușite din punct de vedere politic. Despre celelalte e bine să știm că nu vor vedea niciodată lumina tiparului, dar își vor arăta mai tîrziu folosele în numirea și comportamentul unor miniștri ascultători. Nelu Iordache nu a scris doar despre Ovidiu Silaghi și e o nebunie să credem că i-a dat bani numai lui. Despre Anca Boagiu, de exemplu, cea care i-a îndesat buzunarele cu contracte, a scris un mic volumaș. A mai scris și despre firmele asfaltatorilor portughezi care i-au pretins bani și de la care i se trage arestarea, fiindcă, deh, Jose Manuel Durao Barroso s-a dovedit a fi de folos la lovitura de stat.
A scris, firește, și despre Elena Udrea, și despre Radu Berceanu, și despre o armată întreagă de pedeliști care i-au înmulțit și oblăduit averea. Dar, ca în atîtea cazuri nefericite din literatură, această operă se prea poate să-i fie recunoscută doar postum. Apropo, faza cu ceasurile elvețiene primite de Boagiu face deliciul procurorilor la pisoar.