Caţavencii

Ce nu știați despre inaugurarea National Arena

Peste 100.000 de români au vizitat stadionul sâmbătă. Din cauză că spectacolul de pe gazon lăsa de dorit, mulți au plecat la pauză.

Mircea Sandu le-a transmis curioșilor care au vizitat stadionul sâmbătă următorul mesaj:  “Mult mai mult fotbal decât acum oricum n-o să vedeți prea curând pe National Arena.”

Din cauza incidentelor nedorite, jandarmii au suspendat stadionul pentru o  etapă. Data viitoare când FRF o să vrea să organizeze o zi a porților deschise, evenimentul va avea loc la Cluj sau la Piatra Neamț.

Ziua porților deschise a putut fi urmărită și la televizor, însă numai pe Digi Sport 2.

Stadionul nu este conceput numai pentru fotbal. Pe National Arena se pot organiza și execuții publice, deoarece tribunele sunt dotate cu scaune electrice.

National Arena are acoperiș retractabil. Acoperișul a fost conceput inițial doar pentru banca tehnică a oaspeților, ca să nu se mai scuipe din tribune.  

Mulți dintre suporterii care au vizitat sîmbătă stadionul spun că ar fi aruncat cu petarde pe teren, dar nu au avut în cine.

Deși nimeni nu se mai aștepta, la inaugurarea stadionului a fost prezentă și Argentina, adevărata regină a magiei albe.

Exit mobile version