Pe cînd era tînăr reporter la Europa Liberă, Marius Oprea devenise discipolul lui Constantin Ticu Dumitrescu. Cunoștea mulți foști deținuți politic, pe unii dintre ei de la Brașov, pe ceilalți din București, de la asociația lor. Marius făcea anchete despre securiști pe care le difuza la Europa Liberă, dar le publica și pe hîrtie, pe larg, în România liberă, pe vremea cînd ziarul era condus de Petre Mihai Băcanu și cîțiva ani după aceea. Tot în acei ani publica versuri și și-a făcut doctoratul. Era tenace, încăpățînat ca un catîr și avea o putere de muncă aproape neverosimilă. Cîțiva dintre securiștii despre care scria l-au dat în judecată.
Prin anii’90 erau multe șanse să pierzi un proces pe care ți-l intenta un securist mare în grad, fiindcă mai toți aveau relații în Justiție și bani să plătească avocați. Avocați influenți, ca să nu zic mai mult. Marius făcea anchete „beton”, dar la tribunal trecea prin recursuri și apeluri – i se cereau mulți bani despăgubire, încît altul mai slab de înger ar fi intrat la griji, mai cunoscînd și cum se împărțea dreptatea pe vremea aceea. Tînărul gazetar își păstra calmul: Oprea era de o seninătate care uneori te făcea să crezi că nu știe pe ce lume trăiește. Încă nu se căsătorise. Locuia undeva cu chirie și mînca pe unde apuca, adeseori nemulțumit de bucătarii localurilor pe unde își lua prînzul. Și apare el într-o zi la redacția Europei Libere cu o încăpătoare oală de ciorbă și cu alte cîteva ustensile de bucătărie, plus un reșou, pe care le-a dus pe terasă. Sediul redacției, care se numea Biroul din București al Europei Libere, ajunsese, după două mutări, la ultimul etaj al unuia dintre blocurile diplomatice de pe Mihai Eminescu. Deasupra terasei nu era decît cerul.
În timp ce-și scria la mașină textele, Marius mai lua cîte o pauză de inspirație pe care și-o petrecea pe balcon tăind ceapă și morcovi și cartofi pentru ciorbă. Într-o altă pauză punea oala pe reșou, adăugînd borșul și ce mai trebuia. De obicei, cînd era ciorba gata, Marius punea punct anchetei și se ducea s-o citească la microfon. Ținea închisă ușa terasei, iar mirosul ciorbei sale se ridica în văzduh, fără să pătrundă în redacție, încît nu se putea plînge nimeni de aventurile lui culinare. Nu știu dacă după ce a devenit consilier prezidențial la Cotroceni, pe vremea lui Emil Constantinescu, Marius și-a mai încercat talentele gastronomice. Nici dacă acum, de cînd a fost dat afară de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului pe care el l-a înființatîn 2005, istoricul Marius Oprea, rămas șomer, s-a apucat din nou să gătească.
Sigur e că, după ce Marius a fost dat afară de la institut, s-a terminat și cu ceea ce făcea el în ultimii ani: arheologia gropilor comune secrete în care au fost aruncați în anii ’50 mii de oameni asasinați de Securitate care oficial fuseseră dați dispăruți.