1) Full Metal Jacket / Platoşa de metal (SUA, 1987; regia: Stanley Kubrick). La TCM – vineri, 30 noiembrie, ora 22. L-am prins din nou, deci îl mai recomand o dată. Anul este 1968. De la jumătatea filmului încolo, locul este Vietnam. Genul: film cult. Vizionare plăcută. Din nou, în cazul subsemnatului.
2) Despre oameni şi melci (România-Franţa, 2012; regia: Tudor Giurgiu). La HBO – sîmbătă,
1 decembrie, ora 20,30. E comedia aceea românească în care Monica Bîrlădeanu şi Andi Vasluianu fac „sex sălbatic în aer liber“ (Click!, 3 august). Pînă şi Cancan-ul a auzit de el, deci fie Tudor Giurgiu chiar se pricepe la marketing, fie a regizat un foarte sexy film de gen pentru marele public, fie amîndouă. Zic să verificaţi.
3) O lumină la etajul zece (România, 1984; regia: Malvina Urşianu). La PRO Cinema – vineri, 30 noiembrie, ora 20. Nici p-ăsta nu l-am văzut. Dar iar mi-a plăcut ce-am citit pe port.ro: „O tînără ingineră acuzată de sabotaj economic este reabilitată după ani de detenţie şi încearcă să se reabiliteze pe sine“. În plus, faptul că PRO Cinema difuzează o retrospectivă Malvina Urşianu mi se pare, în sine, o performanţă uluitoare.
Publicat în Cațavencii, nr. 47, 28 noiembrie – 4 decembrie 2012
