Din însemnările private și cît se poate de zilnice ale Regelui Carol I nu reiese că autorul lor voia să le dea publicității. Cel puțin,nu pînă la acest volum. Tînărul ofițer din familia Hohenzollern-Sigmaringen care a venit incognitoîn România pentru a fi uns rege nu fusese antrenat pentru această meserie. În primii ani,Carol I, pe atunci domnitorul României,a fost pe punctul de a plecade la tron, din cauza conflictelor sale politice cu liberalii, cei ce-l aduseseră la putere și care voiau să-l manevreze. Amenințarea lui că ar putea renunța la scaunul domniei își face efectul: conservatorii iau locul liberalilor la guvernare timp de patru ani. Încît azi ne-am putea întreba dacă nu cumva tînărul domnitor a aruncat o petardă politică pentru a scăpa de sub tutela liberalilor, fără a se fi gîndit serios la abdicare.
Asta e o simplă ipoteză, firește. Dar poate că se va găsi un istoric care să pună lucrurile cap la cap în această privință. Căci, cel puțin din Jurnalul său, Carol I nu pare deloc omul care să demisioneze cînd e încolțit, ci mai degrabă un strateg cu nas politic care știe să întoarcă în favoarea sa o luptă ce pare pierdută. Or, dacă vreți, el e ca un boxer de categorie grea care știe să și încasese, pentru a cîștiga partida. De ce zic asta? Fiindcă în Jurnalul său descoperi un personaj tenace și meticulos, care aproape în fiecare zi începe să noteze calm starea vremii, înainte de a scrie cu cine s-a întîlnit și în ce scop, într-o eliptică dare de seamă a întîlnirilor sale din ziua cu pricina.
Despre regalul ei soț, regina Elisabeta spune că își purta coroana pînă și în somn, un fel de a admite că primul rege al României își trăia domnia fără să-și acorde nici un moment de totală relaxare, chiar și atunci cînd își lua vacanță.Domnitorul domnește, dar nu guvernează, scria în Constituția din 1866, care în 1881, printr-o adăugire, avea să-i dea titlul de rege lui Carol I.
Fostul ofițer prusac a început să țină acest jurnal în 1881, după ce a devenit regele constituțional al României. Și, de atunci, Carol I, chiar dacă nu guverna, avea să dea direcția politicii României, cu o voință de oțel, ca și coroana sa, vrînd să-și ridice țara de adopție, indiferent de partidul care se afla la guvernare. În acest al treilea volum al jurnalului său, regele inaugurează cu trenul podul de peste Dunăre ridicat de Anghel Saligny, pune piatra de temelie Palatului Poștei și clădirii Casei de Economii și Consemnațiuni, vede ridicată clădirea Fundației culturale care-i poartă numele, se ocupă de înzestrarea armatei și conduce exercițiile militare, uneori mulțumit, alteori nu, și chiar dacă nu poate veni de hac corupției pe care o descoperă pretutindeni, nu se lasă învins de ea. Nici în privința treburilor de familie nu e mai puțin intransigent. Își trimite soția în exil timp de cinci ani, fiindcă Elisabeta se băgase în treburi care nu erau de nasul ei sau puteau aduce atingere prestigiului Coroanei. Cînd bagă de seamă că Missi, nevasta nepotului său Ferdinand, viitoarea regină Maria, se încurcase cu un Cantacuzino, îl îndepărtează pe amorez și îi cere nepotului Nando să-și facă ordine în familie.
Altminteri, discretul rege își exercită categoric prerogativele și în familie, pentru a o feri de scandaluri sau măcar ca să le amortizeze pe cele care au izbucnit. Regele cu coroană de oțel se declară nemulțumit de nepotul său Ferdinandși de soția lui, pe care-i socotește iresponsabili față de rolurile lor de viitori moștenitori ai coroanei, dar cînd vreunul dintre ei se îmbolnăvește, nu mai poate de grija lor. Asta însă fără să-și neglijeze îndatoririle regale, încît în însemnările sale zilnice le notează starea de sănătate, apoi scrie despre treburile sale curente, de la care nu se abate nici picat cu ceară.
Nu-mi dau seama dacă cititorul oarecare se va simți atras de Jurnalul regelui, dar dacă începi să-i citești însemnările zilnice, e greu să le lași din mînă. Însă dacă te gîndești că, fără curiozitatea omului potrivit la locul potrivit, Vasile Docea, acest Jurnal n-ar fi existat și pentru cei care-l citesc acum, ci ar fi rămas în fondurile neexplorate ale Academiei Române, devii sceptic în privința recunoștinței noastre naționale, dar și a dinastiei întemeiate de Carol I.
Carol I al României, Jurnal, vol. III, stabilirea textului,traducere, studiu introductiv și note de Vasile Docea, Editura Polirom, 2020.