Mirel Rădoi vrea să cam șocheze, lung prilej de ipoteze… A surprins pe toată lumea anunțul, imediat după victoria cu Armenia: orice ar fi, el pleacă. Mai stă cu Islanda și Liechtenstein și, gata, nu mai rămîne la posibile meciuri de baraj. De aici, apărură tot felul de scenarii. Revoluție sau lovitură de stat în continuare? Revoltă sau tactică de negociere? De unde i-o fi cășunat lui Mirel – de la criticile din presă sau de la relațiile cu federația? Chiar dacă părem uneori din alt film, tăticule, rămînem maeștri de scenarii. Mirel Rădoi, iată, a izbutit să stîrnească încă o dată pofta de scenarită a poporului microbist român.
Ce va fi om vedea. Deocamdată n-avem cum afla dacă federalii sau băieții din lot vor izbuti să-l aducă înapoi din drum pe Mirel. Oricum, s-a grăbit cu momentul anunțului. Putea să-l facă după cele două partide pe care le mai avem de jucat în grupă. Da’ așa-i el, Mirel – e oltean, repezit –, orgolios și încăpățînat. Astăzi, poți decît pentru ca să te gîndești la un succint bilanț de etapă al (încă) actualului selecționer. Bilanțul are cîteva plusuri și niște inevitabile minusuri.
Mirel Rădoi a venit cu un important capital de încredere – ajungerea în semifinalele de la Campionatul European Under 21 și, implicit, după o vecie, calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Din păcate, socoteala de la Italia – San Marino nu s-a potrivit cu cea din tîrg. La tineret e altfel decît la Naționala mare. Selecționerul a tot rulat vreo 60 de jucători pînă să se fixeze tot asupra unui lot de 25, hai, 30 de fotbaliști. A trebuit să piardă prostește, cu Armenia, pînă să joace inteligent, cu Germania. De unde își propunea un stil permanent ofensiv, i-a luat ceva timp pînă să deprindă o învățătură izvorîtă din înțelepciunea multiseculară a fotbalului daco-roman: cel mai bun atac e apărarea! Așa cum mai ziceam, Rădoi s-a calificat la locul de muncă. În sensul ăsta e de apreciat, pe bune. Omu’ a învățat din propriile greșeli, nu s-a cramponat de niște fetișuri. Doar boul – vorba aia! – e consecvent. Din acest p.d.v., tot respectul, dragă Mirele! Dacă învingem Islanda și Liechtensteinu’ (stai așa, că încă nu ne-am calificat la baraj!), mai urmează alte două meciuri pîn’ la Mondiale. La ce posibili adversari ni se arată în cale, zău, va fi de-a dreptul o aventură. Totuși – cu bune și mai puțin bune –, Mirel Rădoi merită evaluat drept pentru efortul depus. Nu trageți în pianist! Mirel Rădoi, ca jucător admirabil, a tot cărat pianul. Au existat mai multe etape în dezvoltarea lui personală, ca selecționer.
În acest context cumva surprinzător, apăru problema succesiunii, firește. Cine ar putea fi următorul selecționer? Olăroiu – cel mai îndreptățit – este deja în negocieri pentru a prelua cîrma echipei naționale. Echipa națională a Emiratelor Arabe Unite. Regele nostru Gică Hagi – tot îndreptățit! – e în conflict cu actuala conducere FRF și, în plus, ca patron de club s-ar afla și-ntr-un oarece conflict de interese. Bölöni e cam bătrîn, Gîlcă nu-i suficient de experimentat, Dan Petrescu, Edi Iordănescu, Reghecampf sau Șumudică sînt antrenori sub contract, la cluburile lor. Marele jucător Adi Mutu rămîne o tînără speranță, ca antrenor. Apare o altă întrebare, iată, născută tot din istoria poporului nostru. Bun, pleacă Mirel, da’ pe cine punem în loc?
Am reflectat. Mai sînt cîțiva antrenori liberi de contract: Victor Puțurcă, Anghel Iordănescu, Emmerich Jenei… Nea Piți, nea Puiu și nea Imi sînt selecționeri cu experiență pentru turneele finale, mondiale și europene. Avem, deci, o bază largă de selecție. Hai România!