Caţavencii

Cele mai bune răspunsuri la interviul de angajare ca guru al drumurilor expres

De ce drumuri expres și nu autostrăzi?
a) pentru că sînt mai ieftine (0 puncte);
b) pentru că nu eram români dacă nu alegeam drumul scump și mai prost (100 de puncte);
c) pentru că studiile de fezabilitate pe care le-am comandat arată clar că nu merită să bagi atîția bani în drumuri doar ca să plimbi niște țărani cu microbuzul o dată la patru ani (1.000 de puncte).

De ce ați impus supraacciză pentru construcția de autostrăzi dacă nu construiți autostrăzi?
a) pentru că nu vrem să speriem românii cu atîta civilizație. Aveți răbdare vreo sută de ani, să vă obișnuiți cu ideea, și apoi facem și autostrăzi (100 de puncte);
b) pentru că așa putem să punem și supraacciză pentru drumuri expres. Dar nu vă speriați, că facem economie și nu le construim (1.000 de puncte).

Fiți convingător: de ce este mai bun un drum expres față de autostradă?
a) drumul expres îți dă satisfacția că mergi în condiții mediocre, dar nu îți faci griji că politicienii tăi s-ar putea să n-aibă destui bani de spart la alegeri (0 puncte);
b) drumul expres e mai îngust, deci e mai puțin loc pe marginea lui, deci uite, am reușit să combatem și prostituția (100 de puncte);
c) drumul expres n-are bandă de urgență, deci demnitarii nu se vor mai simți vinovați cînd își vor aloca noi fonduri pentru curse cu avionul (1.000 de puncte).

De ce un drum expres într-o zonă de cîmpie are în proiect și un tunel de un kilometru?
a) pentru că viitorul cîștigător al licitației a decis că vrea încă un etaj la vilă (100 de puncte);
b) pentru că momentan nu avem bani să construim și muntele, așa că vom face un împrumut la FMI (1.000 de puncte).

Exit mobile version