Caţavencii

Cele mai bune răspunsuri la interviul de angajare ca profesor de limbi străine pentru Lia Olguța Vasilescu

Ați auzit intervențiile de la ONU ale doamnei Vasilescu. Se descurcă doamna ministru cu franceza și engleza?
a) doamna ministru se descurcă excelent și cu una, și cu alta. În schimb, cele două limbi au încurcat-o grav cu domnia-sa (0 puncte);
b) nu știu, aștept întîi s-o aud vorbind franceză sau engleză (100 de puncte);
c) după cîte am văzut, e foarte clar: doamna ministru ar putea vorbi mult mai bine în orice limbă, că n-o dor mîinile (1.000 de puncte);
d) exagerați, domnia-sa a vorbit engleza mult mai bine decît o face orice maestru chinez de karate într-un film dublat de Irina Margareta Nistor (10.000 de puncte);
e) nu comentez prestația dumisale ca ministru, dar ca robot dement, trimis din viitor de Skynet să-l omoare pe John Connor, eu zic că s-a descurcat foarte bine (100.000 de puncte);
f) nu știu, dar am auzit că Ion Iliescu a văzut clipurile și le-a dat „ЛИКЭ” pe Facebook (1.000.000 de puncte).

Spuneți-ne cum ați începe lecția de engleză cu Lia Olguța Vasilescu.
a) nu în rusă, asta e clar (10.000 de puncte);
b) nu știu exact cum aș începe, dar știu cum aș termina lecția: exasperat, urlînd „To touch!” indiferent de ce ar spune domnia-sa (100.000 de puncte).

Și cum ați termina lecția de franceză?
a) evident, cu „Draga mea, aici e lingvistică, nu karate, deci nu mai sparge cărămizi cu limba cînd vorbești” (10.000 de puncte);
b) „Stimată doamnă, îmi face plăcere să vă dau centura neagră și la franceză. Dacă tot ați măcelărit limba, fiți simțită și purtați măcar doliu” (100.000 de puncte).

Exit mobile version