De ce este nevoie de programul “Prima mașină”?
a) pentru că românii sînt prea săraci ca să-și permită mașini noi și există riscul ca și producătorii de mașini să sărăcească la fel de rău (0 puncte);
b) pentru că, după ce Guvernul a avut grijă ca fiecare groapă din asfalt să aibă preț de Ferrari, era jenant să rupi în ele niște junghiuri second-hand (100 de puncte);
c) pentru că România mai are destui cocalari care stau la garsonieră, dar încă nu-și permit un BMW (1.000 de puncte).
De ce credeți că românii apreciază un asemenea program?
a) pentru că, dacă nu sînt cocoșați de rate, românilor s-ar putea să le vină idei periculoase pentru un stat demcratic (100 de puncte);
b) pentru că Guvernul României știe că niște cetățeni demni nu se formează prin programe care aduc bunăstare, ci prin apeluri heirupiste la milogeala pe bani publici (1.000 de puncte).
De cîte alte programe mai are nevoie România?
a) deocamdată stăm în expectativă. Dar, dacă România continuă în parametrii actuali, s-ar putea ca în curînd să demarăm și programul “Primul plin” (100 de puncte);
b) dacă românii au noroc, anul viitor vom derula programul “Prima plasmă”. Nu, ținta noastră nu este să susținem artificial vînzările unei tehnologii depășite. Dar ne gîndeam că, dacă rămînem fără bani de “Prima casă”, românii și-ar putea construi o garsonieră la metrou dintr-o singură cutie. (1.000 de puncte)
