Sînteți la curent cu simpaticul caz al învățătoarei de la Cluj care zbiară „Mă, tu ești nebun la cap! Mă, tu ești tîmpit de tot!” la un prichindel de clasa I. Oficial, măgăria e perfect scuzabilă, pentru că „doamna avea probleme acasă”. Probabil la mansardă. În orice caz, dacă tot s-au găsit niște cetățeni îndeajuns de idioți încît să apere un asemenea comportament, tot ce putem face este să le căutăm învățătoarele perfecte.
Credeți că învățătoarea urlătoare a avut un comportament exagerat?
a) nu e exagerat, pentru că nu i-a spart nici un dinte (0 puncte);
b) nu era exagerat nici dacă îi spărgea niște dinți, pentru că sînt dinți de lapte și oricum cresc alții (100 de puncte);
c) nu e exagerat deloc, elevii trebuie abuzați cît mai mult la școală pentru că părinții sînt ocupați și n-au timp să-i abuzeze (1.000 de puncte).
Care este super-puterea învățătoarei perfecte?
a) poate să acopere cu vocea un parc de camioane turate la maximum (0 puncte);
b) poate să umilească lejer orice boschetar într-un concurs de înjurături (100 de puncte);
c) poate convinge toți copiii să nu se mai teamă de Bau-bau. Pentru că, prin comparație, Bau-bau pare un tip rezonabil (1.000 de puncte).
Asemenea învățătoare ar trebui date afară din educație?
a) nu, pentru că altfel n-ar mai avea cine să-i crească pe elevi în cultul fricii și al umilinței (0 puncte);
b) nu, pentru că sistemul de educație este făcut pentru educatori, nu pentru elevi (100 de puncte);
c) nu, pentru că ar trebui angajați oameni normali în locul lor și România ar pierde locul 3 în Europa la abandon școlar (1.000 de puncte).
