Cu zeci de mii de oameni muşcaţi anual, România pare un soi de talpa Africii, genul de teritoriu ai cărui băştinaşi n-au părăsit complet pomul ancestral şi, cînd coboară, o fac doar pentru a-şi fugări semenii cu topoarele de piatră, urlînd cu mîndrie „Hutu!“, „Tutsi!“ sau, mă rog, „Hutu-tsi!“. Dar teoria e infirmată de realitate: spre deosebire de ţopîrlanii români, africanii au bunul-simţ să-şi ţină hienele maidaneze în lesă, nu pe stradă. Prin urmare, să vedem ce calităţi i se cer unui brav român care a decis să apere drepturile animalelor pînă la moartea semenilor săi în colţii unor haite.
► De ce aţi decis să luptaţi de partea maidanezilor?
a) pentru că îmi plac cîinii (0 puncte)
b) pentru că nu mă pricep la nici o meserie (10 puncte)
c) pentru că prietena mea e maidaneza Băeţică (100 de puncte)
► Care este cea mai mare ameninţare la adresa maidanezilor?
a) acei nemernici fără suflet care vor oraşe civilizate (0 puncte)
b) sibienii care vînd miei de Paşte (10 puncte)
c) şobolanii maidanezi, care ar trebui exterminaţi cu toţii! De ce nu-şi face Primăria treaba? (100 de puncte)
► Cum protejăm cel mai bine un maidanez?
a) îl adoptăm şi ne asumăm răspunderea pentru el (-100 de puncte)
b) îi aruncăm ceva de mîncare în faţa blocului (0 puncte)
c) îi angajăm două babe-bodyguard (100 de puncte)
► Circa 10.000 de bucureşteni sînt muşcaţi anual de cîinii comunitari. Cine credeţi că sînt principalii vinovaţi?
a) cîinii, normal (-100 de puncte)
b) ONG-urile care au grijă să aprovizioneze cartierele cu potăi proaspete (-100 de puncte)
c) oamenii sînt de vină, pentru că ei merg pe stradă cu picioarele alea apetisante! (100 de puncte)
► Explicaţi de ce sterilizarea este mult mai bună decît eutanasierea:
a) pentru că e inuman să omori cîinii (10 puncte)
b) pentru că lumea se teme de cîinii violatori, nu de cei care muşcă (10 puncte)
c) pentru că aşa scăpăm de procesele de paternitate (100 de puncte)
► Unde vă vedeţi peste 5 ani?
a) la conducerea propriului meu ONG (0 puncte)
b) protestînd în faţa Guvernului pentru legalizarea importurilor de maidanezi (10 puncte)
c) într-o ţară civilizată, unde haitele de cîini nu umblă libere pe străzi, ca în ultima tabără de zlătari (100 de puncte)
Publicat în Cațavencii, nr. 3 (81) 2013
