Ești pasionat de folclor. Ai în permanență la tine două fire, două paie. Pe nevastă-ta o cheamă Ciuleandra.
Ești un cioban moldovean. O oaie geloasă îți sugerează că partenerii tăi LGBTQ vor să strice triunghiul amoros în care trăiți. Îi chemi pe amîndoi la stîna conjugală și discutați în profunzime… hai să fim serioși, am stabilit deja că ești moldovean. Pui mîna pe bîtă și le rupi capul nenorociților. Vaslui über alles!
Ești o doamnă respectabilă. Ai șase case în Sibiu, dar soțul căpos vrea să se mute la București. Te muți la București, dar ești obligată să pleci mai mereu în vacanțe în Florida. Ai o firmă de pază dedicată pentru viloiul de neam prost, dar bărbatu-tău insistă să spargă niște miliarde pe rachete americane. În ciuda tuturor acestor șicane, decizi să te bucuri de viață și fix atunci îl apucă pe mut să deschidă gura și să trăncănească despre morți. Instanța decide că ai acționat în legitimă apărare cînd i-ai făcut coliva guler.
Ești un bătrînel pasionat de agricultură. Decizi să ieși din rutina zilnică și să mergi la o petrecere de Halloween. Soția apare deghizată în cormoran.
Ești un mega-bătrînel pasionat de libertate. Îți pui vocea în slujba acestui ideal. Ajuns acasă, în fața oglinzii, îți aduci brusc aminte cum ai luptat pentru libertate ca aparatcik de încredere. Dacă ai avea un dram de demnitate te-ai lua singur la palme.
