Dl Dan Piţa dispăruse, un timp, din orizontul cinematografiei noastre. Trecură şapte ani şi uite că, luîndu-ne cu actualitatea palmareselor, nici că i-am simţit absenţa! A revenit însă, în aceste zile*, frapînd prin dorinţa sa de schimbare pe care n-am fi putut decît a o încuraja. Fiindcă prea deveniseră strident de false filmele sale, încropite vizibil din impresii de cinematecă.
Ne trezim de astă dată cu un pateu politic convulsiv despre doi prieteni crescuţi la orfelinat, care îşi caută rostul în haosul tranziţiei postdecembriste şi din care cea mai bună parte e ultimul minut. În loc să-i lase pe cei tineri să-şi descrie tinereţea, cineastul se apucă să improvizeze el variaţiuni pe tema dată, de la minerit la contrabandă ziua în amiaza mare. Tentativa nu tocmai reuşită a regizorului de a-şi schimba pielea hiperbolică, a o lăsa în drum şi a aborda genul dramei sociale, mai aplicat decît o făcuse în Pas în doi sau Pepe şi Fifi, îl apropie (deşi fără nici o empatie, cu un plictis care se transmite şi publicului) de un mai vechi scenariu al lui Răsvan Popescu, refuzat, probabil, de Lucian Pintilie.
Dumicatul neînghiţit atunci, rămas de pe vremea lui Prea tîrziu, e dres de un tînăr scenarist, Alex Molico, care pastişează maniera dialogului noului val şi-i înarmează pe tinerii interpreţi (Corneliu Ulici, Dragoş Dumitru, Adelaida Perjoiu, Anastasia Dumitrescu, Adrian Găzdaru), unii dintre ei aflaţi la debut, pe care li-l dorim fericit. Măcar pot fi reţinute cîteva replici, ce-i drept jurnalistice: „În ţara asta singurul lucru rentabil e hoţia!“ sau „La chestie de femei, Dumnezeu nu se bagă de cînd cu Eva!“ sau „Ăstora le e frică de săpun, nu de şomaj…“. Bune ziceri, pe bune! Dar în completarea acestei infuzii de sînge tînăr, dl Piţa mai aduce, din recuzita personală, şi o fanfară care cîntă, în falset, defilînd printre ruinele tranziţiei. Ce caută suflătorii acolo? Nu contează. Inspiră atmosferă dada, sugerează metaforita şi mai ales amintesc de filmele juneţii sale, deşi contrastează flagrant cu sobrul insert final, simulînd îndurerarea autorului pentru „cele patru milioane de cetăţeni români, majoritatea tineri, care au emigrat în străinătate“.
Dl Piţa bate acum spre Lucian Pintilie, cu aceeaşi graţie cu care, în Concurs, călca pe urmele Croazierei lui Mircea Daneliuc. El îşi schimbă pielea, dar nu şi năravul. Simularea poetică, privirea afectată şi epigonismul fără jenă încremenesc şi această disperată tentativă de a se reinventa în coordonatele realismului capitalist.
Dacă doriţi să recomand
1) Rubber / Cauciucul (Franţa, 2010; regia: Quentin Dupieux). La Cinemax – duminică, 11 martie, ora 22,55. Dacă vi se pare că insist cu acest film, aveţi dreptate. Deci insist: e aproximativ genial! E o comedie cu accente horror despre un cauciuc care o ia razna şi, curios, despre cinema-ul care n-are nevoie să justifice crimele care decurg din asta.
2) 28 Days Later / După 28 de zile (Anglia-Franţa, 2002; regia: Danny Boyle). La HBO – duminică, 11 martie, ora 2,25. Nu e prima oară cînd îl recomand şi cu siguranţă nici ultima. Un zombie cult cu mult smanes, poezie şi inteligenţă, de neratat în contextul în care The Walking Dead s-a întors la fel de flasc şi melodramatic ca de obicei în seria a II-a.
3) Monsoon Wedding / Căsătorie în stil indian (India-SUA-Franţa-Italia-Germania, 2011; regia: Mira Nair). La TVR 2 – joi, 8 martie, ora 23,35. Melanjul (urît mirositor pentru standardele oricărui om civilizat) de sărăcie lucie, curry, occidentalism în şalvari şi Bollywood nu e pe gustul meu nici măcar în contexte comic-nupţiale. Dar am cîteva prietene care gustă genul acesta de cinema exotic-feminin şi fac, iată, o excepţie de 8 martie. D.V.
