Caţavencii

CFR modernizează gările. Azi în Timișoara, peste trei ani tot în Timișoara, dar mai scump

Dacă există un domeniu în care impotența statului se prezintă în întreaga ei splendoare, atunci acela este sistemul feroviar. Și este vraiște totul, nu doar liniile de cale ferată, care iarna se dilată și vara se contractă, de râd melcii când lasă trenurile în urmă la sprint. Gările, cele mai multe dintre ele, pentru a căror modernizare au existat și încă există bani europeni, sunt veritabile monumente ale eșecului.

Gara din Timișoara, spre exemplu, este într-un amplu proces de reabilitare. Amplu în sensul că se tot prelungește și se scumpește, în buna tradiție a lucrărilor de acest fel, finanțate cu bani de la stat.

La finele anului 2022, CFR SA – Sucursala Regională Timișoara a atribuit un contract pentru „Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal”. Licitația, organizată tocmai pe 23 decembrie, ca să aibă o aură de sărbătoare, a fost câștigată de o asociere de firme, formată din Constructim SA, Reno All & Construct SRL și Consinstal Concept SRL, pentru suma de 21.032.694 lei, plus TVA.

Conform contractului, lucrările ar fi urmat să fie finalizate și recepționate în 18 luni. Au urmat, însă, nu mai puțin de 8 acte adiționale care au modificat contractul, atât în ceea ce privește valoarea, cât și termenul de execuție. Ultimul adițional, semnat la 24 aprilie anul acesta, indică o valoare totală a lucrărilor de 26.397.745 lei, plus TVA. Peste 1 milion de euro în plus față de suma inițială. În plus, termenul inițial de finalizare a lucrărilor, de 18 luni, a ajuns astăzi la 39 de luni.

E drept, lucrările la Gara de Nord din Timișoara sunt aproape finalizate. Aproape. Cu aproape doi ani întârziere și cu 1 milion de euro în plus. Un succes, desigur, în sensul că se putea și mai rău. În alte locuri, lucrările nici măcar nu au început.

Exit mobile version