Caţavencii

CFR și digitalizarea pierderilor de sute de milioane

Sistemul feroviar rămâne marele elefant al Transporturilor, copilul orfan pe care fiecare ministru îl trimite să buzunărească bugetul, fără să îl asume drept ceea ce este: un eșec monumental. Dacă în ce privește șoselele și autostrăzile am mai tăiat câte o panglică, pe ici, pe colo, căile ferate au rămas o glumă arhaică, iar trenurile circulă cu viteze amețitoare, de chiar 40 km pe oră. Din fericire, politicienii nu circulă cu trenul, așa că sistemul poate să rămână așa cum e, la stadiul de gaură neagră și cuib de sinecuri. Nu e ca și când se înghesuie cei de la Nordis să cumpere unor băieți deștepți bilete de tren la clasa I.

Iar sistemul a devenit atât de eficient, că se autocăpușează. Spre exemplu, CFR are, după cum bine știm, un sistem informatic de ultimă generație. Practic, nu doar că e totul digitalizat, dar poți afla online cum circulă trenurile, cât costă un bilet, pe care poți chiar să îl și cumperi, bașca poți afla cât de mult întârzie trenurile în timp real. Iar cum nu există companie pe lumea asta care să poată să se ocupe de digitalizarea unui gigant precum CFR, că n-are nici AI-ul și nici vreo companie hi-tech atâta capacitate, compania de stat apelează la propria ei companie. Ca să înțeleagă și Gen Z, oamenii de la CFR își dau singuri like la postări.

Pe 16 octombrie, CFR a atribuit un contract pentru servicii informatice în valoare de 7.808.645 de lei, plus TVA, băieților de la Informatică Feroviară S.A., adică firmei deținute de către chiar CFR. Pentru că „Societatea Informatică Feroviară S.A. deține în patrimoniu atât active hardware, cât și aplicații informatice rezultate din transferul patrimonial de la acționarul său unic, CNCF «CFR» S.A., dezvoltă aplicații noi care răspund cerințelor CNCF «CFR» S.A. și este singura societate comercială care deține elementele componente ale sistemului informatic IRIS, esențial pentru desfășurarea corespunzătoare a activității CNCF «CFR» S.A. în condiții de siguranță”. Acum, desigur, să nu vă gândiți că de banii ăștia vor avea băieții de la CFR servicii de internet nelimitate. Nț! Contractul ăsta e valabil două luni. De la anul, mai vedem, că doar duce bugetul.

Exit mobile version