Să vă spun un secret: în ochii femeilor, nu există nici o scuză pentru ratare. Nu merg nici astea clasice (”Eram muci, nu știam ce fac!”), nici alea intelectuale (”Cândva îmi vei da dreptate…”). Ai ratat, ești ultima bășină.
Exemplu viu: excursia la Cheile Dobrogei. Ce-i zici lui Pisi a ta? ”Ce Valea Prahovei… găinării. Acolo merg cocalarii. Eu te duc în Cheile Dobrogei, unde n-a fost niciuna din maimuțele alea de la tine de la servici… cu leafa de înșeptită față de leafa mea. Lasă, pisoi, ca noi facem turism adevărat!”.
Păi, chiar. Pe harta tipărită de oamenii lui Mazăre, în triunghiul Cheia – Târgușor – Gura Dobrogei, ai opt peșteri de vizitat (Cariera Nouă, Mireasa, Babei, Ghiligic, Casian, Rândunelelor, Gura Dobrogei, La Adam), plus vreo câteva mănăstiri, dacă te-or mai ține curelele. Plus peisajul, zici tu, ca s-o faci pe gagică să uite de căldura dobrogeană. Numai că, alas, gagica nu are cum să uite, și iată de ce: peșterile sunt (poate) vizitabile, dar pentru asta trebuie să ajungi până la ele cu piciorul. Nu există nici un de drum de mașină, doar de tractor, iar tractoarele-s cam scumpe pentru ziariști; localnicii sunt extrem de refractari de întrebări (”Nu știu, nu știu!”) și îți dau foarte clar senzația că răspund doar de frica poliției, altfel te-ar lua bucuros la bătaie; semnalizările sunt sublime, dar lipsesc cu desăvărșire. Fără o mașină de teren și fără un localnic care să te îndrume, turismul în Cheile Dobrogei e suflare de vânt.
Să nu fiu nedrept: am întâlnit și o broască țestoasă. Am uitat să vă zic, gagică-mea a avut așa ceva când era mică, o penibilitate cu nume de târfă (Mona? Syda? Despa?), de care îi este foarte dor, din moment ce-a murit de proastă, întorcându-se pe spate (?!). Am oprit la o gospodărie, să cerem apă, iar stăpâna casei a tot încercat să ne vândă câte ceva (pepeni, roșii etc.). La un moment dat, discuția s-a abătut spre fauna locală, iar eu, umoristul, am reușit să mă fac simpatic: ”Da’ vreo țestoasă n-aveți?”. Matroana n-a ezitat nici o clipă, l-a urecheat imediat pe unul din copilașii care se hlizeau la noi: ”Găbițu, ia adu o țestoasă pentru doamna! Una mai mică, că dumneaei este sensibilă, e de la oraș!”. În nici un minut, puștiulică a venit cu o frumusețe de țestoasă dobrogeană (mi-a plăcut și mie, sincer vă zic). Când a văzut că ne place, gospodina ne-a explicat, încântată: ”Nu-i așa că-i frumoasă? Le găsesc copiii pe câmp, le ținem de ciorbă”.