Dacă nici la CCR nu sînt salarii barosane, ca să nu fie tentați de șpăgi și alte foloase necuvenite ăia care-s numiți acolo, unde să mai cauți imunitatea la mită și „atenții”?! Dar dacă ești pleșcar, judeci ca firoscosul Leonida al lui Caragiale, încît, oricît de mare ar fi salariul, ce vine în plus e după legea nouă, aia nescrisă, dar cît se poate de valabilă. Pleșcarul e convins că tot ce primește pe deasupra i se cuvine. O excursie pe vreo insulă grecească? Să fie primită, că onoarea și deontologia lui înghit fără să li se aplece. Iar legile contra șpăgilor și foloaselor de alt soi sînt astfel croite, că, dacă un pleșcar ajunge membru în CCR, nu poate fi judecat decît tot de CCR. O dovadă cum nu se poate mai clară că, în materie de egalitate în fața legii, cine împarte dreptatea după litera Constituției, chiar dacă e prins cu fofîrlica, poa’ să spuie că aia nu e fofîrlică, ci nimica toată. Și pînă să se pronunțe justiția europeană, dacă o sesizează careva, pleșcarul n-are nicio greață. E onorabil fiindcă așa hotărăște el, după o logică la care prostimea n-are acces, pentru că așa vrea funcția lui.
Cînd pleșcarul împarte dreptatea, justiția amuțește
