Pe vremea cînd era locotenent-colonel, viitorul general Vasile Milea a fost prins de organele de control socialiste furînd motorină din parcul auto al unității și sustrăgînd o butelie de aragaz pentru uzul personal. Martorii au spus că ofițerul Milea și-a pus subordonații să fure de la armată diferite bunuri și așa i s-a calculat un prejudiciu de 700.000 de lei care, în 1958, echivala cu o avere burghezo-moșierească. Acestor acuzații li s-a alăturat caracterizarea de comandant despotic, cu comportament isteric și violent față de subordonați, ceea ce l-a dus pe Milea în pragul tribunalului militar. Dar, fiindcă se pricepuse de minune să-și slujească în particular șefii ierarhici, i s-a comutat sancțiunea în excludere din PMR.
Milea fusese primit în Partidul Muncitoresc Român abia cu un an înainte, după o strădanie îndelungată. În tinerețe fusese chiar șeful organizației PNȚ din comuna natală, Lerești, județul Muscel. De origine oarecum sănătoasă, provenind dintr-o familie agrară, dar cu ambiții orășenești, Vasile Milea a reușit să termine gimnaziul și Școala Militară de Ofițeri de Infanterie. Apoi, pentru că erau anii ’50, și facultățile se transformaseră în uzine, a făcut într-un singur an Facultatea de Tancuri, Blindate și Mecanizate. Pînă în 1957, ascensiunea lui a urmat același ritm alert al epocii comuniste. În februarie 1952, de exemplu, e locotenent, în iunie e avansat locotenent-major, pentru ca luna decembrie a aceluiași an să-l găsească cu gradul de căpitan. Crud cu soldații, despotic cu subofițerii și slugarnic cu nevestele Statului Major, Vasile Milea a știut să-și îndatoreze superiorii pînă la netezirea propriei cariere.
În 1962, cu ocazia revoltelor din Argeș, cînd Nicolae Ceaușescu a fost trimis să le reprime pe linie de partid și de Securitate, situația a devenit explozivă, fiindcă oamenii nu s-au lăsat impresionați de mitraliere. Vasile Milea, care comanda un batalion de tancuri în regiune, a scos tehnica din dotare în fața răsculaților și a reușit să-i bage în sperieți. Ceaușescu n-a uitat acest serviciu și, cînd Milea a făcut cerere de reprimire în partid, Ceaușescu a avut grijă să fie reprimit. În 1965, noul secretar general al Partidului l-a pus șef peste Statul Major al armatei și de aici încolo, proptit de Ceaușescu, căruia îi arăta o loialitate absolută, Milea a ocupat doar funcții politice și militare de vîrf. În 1985, prin plecarea lui Constantin Olteanu la Primăria Bucureștiului, Vasile e numit ministrul Apărării Naționale. El e cel căruia i-a cerut Ceaușescu să tragă în oamenii care manifestau în fața tancurilor în seara de 21 decembrie 1989. Milea a dat ordin să se tragă, apoi, după o discuție avută cu Ceaușescu în zorii zilei de 22 decembrie, a fost găsit cu o gaură în inimă. Istoria oficială vorbește despre o sinucidere din motive de onoare, lucru imposibil fiindcă soldații trăseseră deja în mulțime și onoarea se dusese dracului. Așa că s-au demarat două anchete criminalistice, s-a dezgropat cadavrul în două rînduri și s-a studiat traiectoria glonțului, dar degeaba. Existau deja străzi cu numele eroului Milea, așa că s-a decis ca traiectoria glonțului să rămînă neconcludentă.
Cît despre numele celui care ar fi apăsat pe trăgaci ca să elimine mărturia lui Milea, el e căutat în continuare pe o listă care începe cu un fost general, continuă cu un fost căpitan și se încheie cu un fost Maior.