Avem și noi slăbiciunile noastre, recunoaștem. Ne place atît de Gică Hagi, cît și de Marius Șumudică. Ăștia chiar sînt autentici, doi nebuni după fotbal. D-aia, la Astra-Viitorul, zău, chiar n-am știut cu cine să ținem, iar scorul final (1-0 pentru Astra) ne-a interesat mai puțin. Îi apreciem pe acești doi oameni. Dacă ar fi doar cîteva mii ca ei, păi altfel s-ar mișca așa-zisul Fenomen.
Hagi, ca antrenor/antreprenor, a pornit un proiect de la zero și este acum în fruntea clasamentului. Șumudică, doar ca antrenor, a preluat o echipă anonimă și a făcut-o campioană, în șaisprezecimile Europa League, aflat în conflict chiar cu conducerea propriului club. Din perspective diferite, Hagi și Șumudică predau o lecție frumoasă: atunci cînd crezi cu adevărat în fotbal, trebuie să te (z)bați.
Tinerii necopți ai lui Hagi și bătrînii hîrșiți ai lui Șumudică ne antrenează, sincer, și pe noi. Altfel, am zice că am cam obosit, ni s-a luat, de cînd campionatul se decide pe la comitete și comiții, cu insolvențe, litigii și alte alea. Sigur, sînt necesare normele, regulile de fair-play financiar, prevederile diverselor regulamente și reglementări. Da’ parcă, de mai multă vreme încoace, funcționăm doar cu ochii pe multe-multe chichițe avocățești. Așteptăm tot soiul de hotărîri din tribunale și comisii, uităm să jucăm.
Ei bine, d-aia vă ziceam că nouă ne place despre d’alde Hagi sau Șumudică. Mai există totuși niște nebuni întru fotbal, d-ăia care cred că meciul se desfășoară uneori prin Curte, dar mai ales – foarte important! – se joacă pe teren.