Un polonez de-ăla polonez de-adevăratelea a postat azi un textuleț care zice cam așa: „Am primit întrebări de la prietenii mei internaționali care mă roagă să comentez rezultatele alegerilor prezidențiale din Polonia. Acum doar două luni, părea aproape sigur că Rafał Trzaskowski, candidatul susținut de coaliția de guvernare, va cîștiga ușor“. Într-un fel, asta e, în oglindă, povestea lui Simion, care, plecat ca fulgerul din pole position, a capotat la final fără să-i pună nimeni piedică. Cu fiecare apariție, mai înlătura din votanți și mai strîngea lume speriată în tabăra Nicușorului. Ce servicii secrete? Ce fraude? Ce conspirații? Lumea a ieșit la vot într-o veselie. Ei bine, se pare că aceeași veselie s-a revărsat și asupra Poloniei, dar pe contrasens. Leșii au atins procentul de 72% prezență la vot, ceea ce sugerează că oamenii au ieșit mînați de un alt imbold, comparabil cu cel de pe plaiurile noastre. Așa că a cîștigat Karol Nawrocki. Și gata. Nu mai e loc decît de comentarii scrîșnite și de acuzații mărețe la adresa poporului cel prost. Nu spun cu asta că Nawrocki ar fi de dimensiunile lui Simion (a făcut, totuși, box – nu s-a agitat la galerie – și a studiat pe bune), ci că rezultatul infirmă părerile răspîndite în țărișoara noastră. Ca să nu mai vorbim de turul 2 ânapoi.
Comentatorul nostru a identificat două cauze ale prăbușirii. Și nu-s nici complicate, nici misterioase. Însă sună atît de românește, că se sparie gîndul. „1) Guvernul Tusk este văzut pe scară largă ca un eșec. A blocat dezvoltarea țării și s-a concentrat puternic pe vendete politice. În mod clar, această abordare nu atrage alegătorii. Cota de aprobare a Guvernului s-a prăbușit, iar Trzaskowski a plătit prețul. 2) Mass-media liberală a dus o campanie dezastruoasă. I-au tratat pe susținătorii lui Nawrocki cu dispreț deschis și cu un sentiment de superioritate de clasă. Aceasta s-a întors împotriva lor. Ca urmare, chiar și o parte a stîngii – în special alegătorii mai tineri – a ales să voteze cu Nawrocki. Tinerii au votat pentru Nawrocki, ceea ce este grăitor…“
Și acum mă întorc la România, unde sînt două direcții: una războinică și alta pacifistă. Nu știu cum se face, dar războinicii sînt și mai vocali, și mai prezenți. Dușmanul lor comun sînt proștii care nu au votat cum trebuie. De la știrbi la sorosiști, de la jeguri la trădători, între cele două subspecii umane crește ura năprasnic, în tămbălăul sulițelor și surlelor. Nimeni nu e în stare să își tempereze măcar pentru o zi limbarița spurcată. Singurul lucru care nu contează e destinul apropiat al (cu voce tremurată) țărișoarei. Pe termen lung, om scăpa cum om scăpa, dar acum, în clipa asta și – de ce nu? – chiar ieri, dușmanul trebuie călcat pe cap.
Printre absurditățile din ultimul timp număr dispariția unui amic poet, care, îndrăgostit ori de Georgescu, ori de Simion (nu contează), a dat în clocot după alegeri și ne-a blestemat pe toți. O să spuneți că e firesc nefirescul, da’ io mă mir. Poetul scrie numa’ chestii cu bețivi, deliruri, perversiuni, gagici etc., adică exact acel gen pe care suveraniștii l-ar pune la index de a doua zi. Poate îi trece, dar mai e mult pînă departe.