Se impune o precizare: e total depăşită asocierea „Istanbul = rulmenţi“ din mintea românilor. Asta era valabilă prin anii ‘90, dar acum nu mai e: e plin oraşul de români, dar nici unul nu vinde vreun rulment sau rulmenţel, toţi fac poze în disperare, mai dihai ca japonezii. Alte vremuri!
Şi au dreptate: Istanbulul e gigantic, are 14 milioane de locuitori (între care un Nobelist), peste 350 de moschei şi-acum îşi face tunel de metrou pe sub Bosfor. Dar astea nu-s de pozat: moscheile sunt anoste, tunelul nu e gata, locuitorii-s nefotogenici, iar p-ăla cu Nobelul nu l-am găsit acasă. Aşa c-am tras tare pe cisterne.
Cisternele astea sunt, de fapt, nişte imense rezervoare subterane, construite de împăraţii bizantini (adică acum un mileniu juma’!), iar dumnealor le umpleau cu apă ca să aibă sărăcimea ce bea, când se termina vinul. Nu se ştie exact câte asemenea cisterne sunt: unii zic că-s zeci, alţii c-ar fi sute. Oricum, turcii nu s-au deranjat să renoveze decât două, aflate în centrul istoric: Bazilica şi a lu’ Filoxenos (mai cunoscute ca „aia mare“ şi „aia mică“). Vă zic de la început: aia mică e super-ţeapă. Dai 10 lire la intrare (cam 20 de lei) şi plângi după ei tot restul zilei. La aia mare, intrarea costă 20 de lire, şi plângi doar dacă nu-i dai, adică dacă-ţi faci păcat şi n-o vizitezi.
Ce vezi în aia mare: coloane, apă, Meduze (nu una, ci trei! Două de marmură, lucrate în Grecia antică, şi una de plastic, lucrată la Torino), crapi chinezeşti, foarte blânzi, caraşi aurii şi mai blânzi, o cafenea unde bei fresh de rodii, plus un je ne sais quoi care face toţi banii.
Ce vezi în aia mică: nimic. Absolut nimic. Coloanele sunt prizărite, barul e închis, lumina e sărăcăcioasă, fata de la ghişeu e nesimţită, iar înăuntru pute. Cisterna, nu fata: pute a mucegai de-ţi mută nasul din loc. Durata vizitei e cam de 40 de secunde: mai mult nu rezişti înăuntru, de miros.