„Cu cît scriu mai prost, cu atît sînt mai insistenți!”, îmi spunea amărît Sergiu Adam cînd ne întîlneam la Bacău. Ne împrieteniserăm de la distanță. Îl cunoșteam dintr-o fotografie și din poeziile pe care i le citisem. Cînd soția mea s-a dus la post, într-o comună de lîngă Bacău, i-am spus să-l caute mai întîi pe Sergiu Adam. Din poză mi se păruse un tip cumsecade și săritor. Chiar așa era. Una dintre fetele lui era studentă la Medicină; cum ar veni, era în aceeași branșă cu Daniela.
Pe atunci, Sergiu era redactor la revista Ateneu, care apărea o dată pe lună – apare și acum, slavă Domnului! –, însă se ducea zilnic la redacție, ca toți ceilalți. Ăsta era programul, chiar dacă de multe ori n-avea nimic de făcut. Sergiu își mai scria poeziile și la serviciu, dar i se părea că nu-i prea ieșeau, încît le lua acasă la rescris. De obicei însă, citea. Daniela l-a găsit într-o zi cînd corecta șpalții pentru numărul următor al revistei. I-a spus timidă că-i zisesem să apeleze la el. Sergiu i-a răspuns „Firește!”, ca și cum ne-am fi știut de cînd lumea. Daniela mai știa ea de la mine cum se face corectură, dar cel care a instruit-o la locul de muncă ad-hoc a fost Sergiu. Erau la faza în doi, cînd unul citește manuscrisul cu glas tare, iar celălalt îl urmărește pe șpalt. Apoi s-au dus împreună cu marfa la tipografie. Asta era „Letea”, pe care a cumpărat-o mai tîrziu Sergiu Sechelariu, cel ce făcuse o mulțime de bani din păcănele pe vremea lui Ceaușescu și care a fost primar la Bacău după Revoluție.
Daniela trebuia să ajungă la Fărăoani. Sergiu i-a fost cicerone. Și Marinică Preda, colegul meu de facultate. Cînd mă duceam la Bacău s-o văd pe Daniela, cu ei mă întîlneam. Mergeam împreună la bere, vorbeam despre literatură și forfecam regimul ticălos. Ajungem o dată la subiectul „diletanți”. Sergiu îi ajutase pe mulți, băcăuani și nebăcăuani, să debuteze în Ateneu. Nu spunea nimănui să renunțe. Dar nu publica orice.
Pe cei care nu știau cu ce se mănîncă poezia, dar scriau, îi sfătuia să mai și citească. O domnișoară căreia îi făcuse o listă de cărți a venit după nici două săptămîni să-l anunțe că citise toate cărțile alea și i-a adus și o nouă tranșă lirică. Sergiu, politicos, a constatat că citea neobișnuit de repede și i-a recitat un poem de Seferis, din volumul aflat pe listă. Domnișoara, nedumerită! Îi mai recită Sergiu și din alt autor. Nu l-a recunoscut nici pe ăsta: citise, dar nu aprofundase. Sergiu o sfătuiește să și aprofundeze, după care să-și recitească producția. Trece aproape o lună. Domnișoara aprofundase și „se citise”. Cum i se păruseră? „Foarte bune! Cînd le publicați?” Sergiu, tot politicos, îi spune că avea și el nevoie să le aprofundeze, ceea ce ar fi putut să-i ia cel puțin un an.