Mă duc cu junioru’ în mall să-i fac un tricou și-o șapcă imprimate cu ce vrea el. Nu contează ce. Scheleți satanici mîncînd mici în zi de post. Așa, revenind: stand de imprimări, mall, fițe.
— Bună ziua, imprimați șepci, tricouri?
— Sigur!
— Ce culori aveți?
— Ce vreți!
— Tati, ce culoare vrei?
— Verde!
— Aveți verde pe măsura lui?
— Nu avem tricouri pentru copii!
— Șepci aveți?
— Nu!
— Dar dacă îmi aduc de-acasă, puteți să imprimați?
— Sigur! Da’ să aveți grijă să n-aibă șapca linie pe mijloc.
Mă duc. Caut. Găsesc. Iau șapcă. Tricou monocrom, nu. Și, apropo, nu întrebați de tricou monocrom, că sigur se jură vînzătorii pe roșu că n-au avut niciodată. Dacă întrebați de tricou într-o singură culoare, atunci au avut, da’ s-au vîndut. Aia e, iau de pe net. Hai să facem măcar șapca. Revin la stand:
— Bună ziua, am găsit șapcă.
— Nu facem cu șepcile altora.
— Păi de aia mi-ai explicat cum să fie șapca pe care s-o aduc?
— Nu am fost eu, a fost colega.
— Apropo, cam cît ar costa un tricou pe măsura ta pe care scrie „Sînt prost de put”?
— Am renunțat la uniformă acum un an.
E foarte posibil ca ultima replică să nu fie tocmai reală. La fel cum e la fel de posibil ca ea să devină realitate.