South Park funcționează ca o teorie umoristică a conspirației. Fiecare episod funcționează ca un element unificator al știrilor care ne asaltează din toate direcțiile. Practic, pompează o coerență comic de simplă în lumea haotică în care intri atunci când deschizi televizorul sau Internetul ca să vezi ce s-a mai întâmplat în materie de politică și societate. Evenimente disparate sunt împachetate într-o narațiune unitară, pe care-o duc în spate personajele mărunte din serial.
În episodul special despre pandemie, virusul SARS-CoV-2 se transmite la om după ce Randy Marsh are niște escapade cam ciudate cu lilieci și pangolini în timp ce petrecea prin China alături de Mickey Mouse, aflat acolo ca să vândă publicului local filmul Disney Mulan. În Statele Unite, polițiștii cărora autoritățile le-au tăiat finanțarea sunt puși să asigure în școli distanțarea fizică a elevilor. În aceeași ecuație mai apar, printre altele, incendiile masive din California, nebunia megalomană a lui Donald Trump și înclinația polițiștilor de a împușca gratuit persoane de culoare. Mai nimic din ce-a fost relevant în ultimele luni nu lipsește, iar performanța realizatorilor e că leagă totul, aproape elegant, în aceeași poveste relativ simplă. Exact cum se întâmplă cu o teorie a conspirației care plasează antenele 5G în aceeași narațiune cu noul coronavirus și cu inițiativele filantropice ale lui Bill Gates.
Știu că în acest punct va suna foarte ciudat, dar nimic nu e întâmplător. Aceeași plăcere care te face să pui cap la cap puzzle-ul unei conspirații te face și să te delectezi în fața unei povești unde firele narative independente se întâlnesc la final în moduri neașteptate.
Cam asta a fost dintotdeauna rețeta după care a funcționat South Park-ul. În plus, de aici decurgea și umorul, din această alăturare incongruentă de personaje mărunte din oraș și evenimente pline de consecințe pentru întreaga planetă pe care protagoniștii serialului le puneau în mișcare. Toată lumea de pe glob a auzit de pandemia de coronavirus și a trăit pe viu efectele ei sociale, dacă nu și pe cele medicale. Ei bine, se pare că totul a pornit de Randy Marsh, care și-a tras-o, în timp ce era fumat, cu un liliac și apoi cu un pangolin.
Coincidențele astea sunt ceva banal pentru un sitcom. Multe seriale de comedie aproape că sunt clădite exclusiv pe coincidențe surprinzătoare, care ne hrănesc foamea de coerență și care apar la final, pe post de poantă. În South Park, însă, coincidențele trec la alt nivel. Aici nu e vorba doar de fire narative care se împletesc, ci de evenimente globale care se lovesc nas în nas pe teritoriul micului oraș din Colorado.
În rest, ingredientele acestui peisod special sunt acelea cu care ne-a obișnuit South Park-ul în cele 23 de sezoane de până acum: ceva înțelepciune care vine de unde te-aștepți mai puțin, adică de la copii, puțină caterincă libertariană de tot ce e aparent ciudat, puțină ironie liberală la adresa lui Trump, plus mulți protagoniști superficiali stăpâniți de demonii care ne împing și pe noi către tot felul de meschinării. Așa cum îi stă bine comediei.
South Park – The Pandemic Special (comedie, animație), scris și regizat de Trey Parker.