Caţavencii

Competiții mai puțin cunoscute

Concurs de intenții bune

Toată lumea are intenții bune, dar cine are oare cele mai bune intenții? Concursul de intenții bune presupune niște reguli simple. Se dă o situație de criză, iar concurenții trebuie să spună cum ar proceda ca să rezolve problema. Atenție! E vorba doar de intenții, pe care nu e nevoie să le probezi apoi prin fapte.

Să zicem că problema e lipsa autostrăzilor din România. Concurenții trebuie să spună ce-ar fi în stare să facă pentru a construi drumuri decente, pe care să circuli ca-n Germania.

Unul poate să spună că va redirecționa bani către Transporturi, dar nu e de ajuns, pentru că nu e în poziția să facă asta. Trebuie, deci, să vină cu o strategie ceva mai complexă, ca de exemplu să spună că și-ar vinde mai întîi un rinichi pentru a-și finanța o campanie electorală, iar apoi, odată ajuns prim-ministru, ar merge pe jos de la București pînă la Bruxelles, pentru a trage un semnal de alarmă și a-i face pe liderii internaționali să ne ajute cu fonduri pentru construirea de autostrăzi. E una dintre cele mai bune intenții pe care le poate avea cineva. Și nici măcar nu trebuie pusă în practică.

Concurs de împrejurări

Fiecare om se găsește la un moment dat într-o împrejurare sau alta, dar, inevitabil, apare întrebarea: care împrejurări sînt mai bune? Pentru așa ceva s-a inventat concursul de împrejurări. În cadrul lui, fiecare concurent enumeră împrejurările în care s-a aflat recent, pentru a sublinia că, în ciuda lor, tot a reușit în viață și trăiește chiar OK, spre deosebire de alții, care au avut totul pe tavă și iată cum au ajuns.

Concursul valutar

Este exact ca un curs valutar, doar că raportul leu/dolar sau leu/euro este văzut ca o competiție între cele două monede. Fiecare spectator poate să parieze pe o monedă sau alta, cumpărîndu-și sau nu o casă cu credit imobiliar în moneda respectivă. După 35 de ani sau cînd are scandența creditul, află și dacă au cîștigat.

Exit mobile version