Intriga
În România există o groază de moduri în care poţi să faci bani. Poţi să deschizi o bibliotecă de succes, să înfiinţezi un ziar cultural, să faci un centru de reciclări. Sau poţi să laşi prostiile pe seama altora, să îmbîrligi nişte tinere „18-30 de ani, corp atrăgător, lipsite de prejudecăţi“ care să se crăcească în faţa unui calculator ca să le vadă mii de perverşi generoşi din întreaga lume, să-ţi deschizi un offshore în Cipru şi să mergi în fiecare week-end în Fratelli.
Personajul
L-am cunoscut pe Sorin la o bere cu prietenii. Eu venisem la o bere, el venise cu prietenii. Adică era prieten al unui prieten al unui prieten, cum se întîmplă mereu. Calm, la trening şi adidaşi, cu şapca pe ochi şi învîrtind pe degete patru Nokia ieftine, n-aş fi zis niciodată că Sorin e un patron respectabil de videochat. Cel mult aş fi zis că e un patron respectabil de masaj erotic, un patron respectabil de magazin de vise sau un aducător respectabil de maşini furate din Germania.
Povestea
Sorin se ocupă de videochating de doi ani. Pe scurt, gagici care se dezbracă live pe Internet pentru onanişti înstăriţi. Are opt fete angajate cu carte de muncă, o vilă cu zece camere închiriată pe un preţ de nimic la Romană şi un profit lunar de peste 3.000 de euro. „Am avut mare noroc cu criza, s-au ieftinit imobiliarele ca dracu’. La început aveam trei camere web, în două camere, pe Moşilor. Era nasol, n-aş mai face asta niciodată.“ Lunar, Sorin îşi rulează angajatele. „Trebuie mereu marfă proaspătă. Lucrăm exclusiv pentru afară, de la lăbarii noştri n-ai cum să scoţi bani. Nu fac discriminări: majoritatea sînt bunăciuni, dar am şi grase şi bătrîne. La un moment dat aveam o tanti la vreo 35 de ani care lucra la Primărie sau ceva. Ce vrea clientul. De obicei clienţii sînt fideli. Am fete care fac într-o seară bună şi 1.000 de dolari de la obişnuiţii lor. Tot felul de ciudaţi. E un moş din Canada, de exemplu, care dă 100 de dolari doar ca fata să se uite în timp ce el se dă cu miere şi se freacă cu cucul de masă.“
Ce nu se vede niciodată
„Videochat-ul nu e ce crede lumea. E o afacere legală: plătesc taxe, avem cărţi de muncă. Fetele iau jumate din ce produc, stau în vilă. Tre’ să le iau de mîncare, să mă asigur mereu că au client pe cameră, altfel, la cît de leneşe sînt, nu fac nimic. Se mai şi iau la bătaie ca proastele între ele. E ca şi cum aş avea grijă de copii mici. Pe lîngă asta mai e şi partea tehnică, să nu pîlpîie neoanele pe cameră, să meargă net-ul, să actualizez site-ul, să decorez camera, să le machiez pe fete. Dorm trei ore pe noapte. Dacă n-ar ieşi atîţia bani, pe bune dacă nu mi-aş băga picioarele.“