Apăru, de curînd, în Adevărul, un interviu cu Nicolae Manolescu, fost profesor universitar și critic literar, autorul Istoriei critice a literaturii române, președinte, de trei mandate, al Uniunii Scriitorilor, fost ambasador al României la UNESCO și actual colaborator al ziarului Adevărul. Interviul poate fi găsit pe site-ul ziarului.
N-aș putea spune că m-a dezamăgit interviul, fiindcă dezamăgirea mea e mai veche. Acel Nicolae Manolescu pe care îl știam de la Cenaclul de Luni și de la România literară nu mai seamănă decît pe ici, pe colo – anume, prin părțile neesențiale – cu profesorul pe care îl știam. Încît ceea ce se întîmplă acum cu fostul nostru profesor, pe atunci încă tînăr, pare pus la cale de un bătrîn mister Hyde al personalității sale.
Cînd a apărut Istoria critică a literaturii române produsă de el, Nicolae Manolescu s-a văzut contestat și de critici mai tineri, și de unii mai copți, care i-au reproșat diverse neajunsuri. Cele mai importante au fost cele ale unei superficialități care l-a făcut pe istoricul literaturii să preia fără discernămînt în Istorie multe dintre textele cronicilor sale literare, deși se mai înșela, în acele cronici, cu privire la viața și mai ales la opera autorilor despre care a scris. În loc să le mulțumească celor care i-au semnalat diverse inexactități, inclusiv lui Ștefan Agopian, care a scris un serial despre ele în această revistă, Nicolae Manolescu a preferat să-i pîndească la cotitură, ca să-i facă de doi bani, cel mai adesea din motive de gust literar. Dar cînd proclami în Istoria pe care ai publicat-o că ai procedat după gustul tău critic, cu ce autoritate te repezi la tinerii critici, reproșîndu-le derapaje de gust și miros literar? Cu ce e mai fin gustul tău decît al altora? Mai ales cînd unii dintre ei te prind că ți-ai schimbat gustul despre anumiți autori, pe care în cronici i-ai lăudat și pe care i-ai mărunțit apoi în istorie.
Cum e însă cînd recunoști că, după 1990, ai renunțat la lectura sistematică de critic, dar îți dai cu părerea, autoritar, despre ceea ce se întîmplă mai nou în literatura română, ca în interviul din Adevărul? Sau cînd pretinzi că ai candidat pentru a treia oară la președinția USR ca să nu lași Uniunea pe mîna nu știu cărui neavenit? Statutul Uniunii a fost schimbat pentru a-i îngădui lui Nicolae Manolescu să mai candideze o dată, înainte de a se ști cine ar fi fost eventualii săi contracandidați. Și care a fost efectul pentru scriitori? USR a pierdut Casa Monteoru, după ce Nicolae Manolescu a intrat în cel de-al treilea mandat, fiindcă Uniunea n-a fost în stare să cumpere acest imobil, atunci cînd ar fi avut cu ce. Uniunea a pierdut, mai nou, și imobilul din buricul tîrgului, în care se aflau sediile cîtorva dintre filialele sale din București. Încît președintelui N. Manolescu nu-i mai lipsește decît ca Uniunea Scriitorilor să fie declarată la tribunal o fantomă juridică pentru a se retrage sau a fi retras din această funcție.