Dacă zic Campionat Mondial, probabil că rezonează doar cei care au prins Guadalajara în şpiţul lui Neagu, ori America în driblingul lui Hagi. În rest, Mondialele la gimnastică, handbal sau atletism se diluează în stropeala salivei din vuvuzelele ori din înjurăturile de pe stadioanele de fotbal. Iată de ce zimbrului carpatin îi cam lipseşte lucerna triumfalistă, producătoare de balegă, dar umplătoare de maţ gros, deci şi de iubire de ţarc.
În lipsa războaielor de reîntregire şi a paradelor militare care amestecă patriotic ciolanele eroilor morţi cu medaliile celor vii, şi freamătul flamurilor tricolore cu îndemnul imnului la deşteptare, starea de trezie naţională este rară, precum cea de toamnă, când la sate au fost duse prunele la povarnă. Aşa că, pentru a hrăni spiritul naţional fără a îmbiba cu sânge tânăr tranşeele, ai nevoie de sport. Importanţa acestei constatări reiese chiar din faptul că un multiplu campion al ambuscadelor prin cluburile de noapte, Radu Mazăre, a devenit activ la lumina soarelui pentru a participa la baionetă, din postura de primar în pantaloni scurţi, la deschiderea oficială a Campionatului Mondial de Pescuit la Crap, organizat pe lacul Corbu, nu departe de Năvodari. Cu 20 de naţiuni prezente la eveniment, cu Nicuşor Constantinescu şi alţi mahări de judeţ vorbind sportivilor şi oficialilor FIPS (Fédération Internationale de Pêche Sportive), cu peste 1,5 milioane de euro investiţi din buzunarul omului de afaceri Florin Cârstocea în organizarea acestui Mondial, evenimentul a luat maul pescarilor încă de la început. După o plimbare cu autobuzele şi carul alegoric prin faţa cluburilor de fiţe, dar şi printre ruinele oraşului Constanţa, delegaţiile oficiale s-au repezit spre standuri pentru a începe nădirea masivă. Oficialii FIPS, cât şi sud-africanii, campioni en titre, cu patru titluri mondiale consecutive la activ, sperând că vor mai îmbuna ciortanii de la Marea Neagră, au declarat că n-au mai văzut până acum o asemenea organizare şi desfăşurare de forţe la nici un Campionat Mondial. Bref, după o încleştare pe viaţă, pe nadă şi pe moarte între români şi bulgari, cu englezii şi sud-africanii pierduţi pe drum, România a câştigat medalia de aur la echipe, başca o medalie de aur şi o alta de argint la individual. Vorba lui Mazăre, dacă tot s-a închis sezonul pentru cluburile de noapte, îl deschidem pe cel de pescuit. O chestie cam complicată totuşi, căci ar trebui mutaţi la baltă peştii mari şi plevuşca blondă din cazinouri şi alte locuri de sminteală exclusivistă ale edilului constănţean, pentru a-i pune la un loc cu plătica, babuşca sau carasul, specii modeste care pun botul la orice râmă, fără a cere nada înainte.
