Estetica urîtului, cu bubele, mucegaiurile și noroiul ei, e nimica toată față de ce scrie Chuck Palahniuk, acest autor de romane horror care împinge pe culmi nebănuite estetica oribilului. Căci chiar dacă nu te ia leșinul în timp ce el îți citește Guts – e drept că după ce te-a pus să-ți ții răsuflarea –, o lectură pe cont propriu a vreunuia dintre romanele lui mai bășicate îți poate provoca contracții de neuitat la lingurea. Și totuși, Palahniuk are nenumărați cititori – presupun că nu sînt toți sado-masochiști, dar dacă or fi, asta înseamnă că milioane de persoane care trec drept oameni normali sînt de fapt discipoli conștiincioși ai marchizului de Sade. Iar dacă sînt oameni normali, dar dornici de senzații tari, poate că ar trebui să acceptăm că în pivnița normalității noastre bîntuie carcalaci de care n-avem habar.
Și în Pentru moment, nu pentru totdeauna, Palahniuk rămîne fidel poveștii spuse la persoana întîi. Aici povestește un anume Cecil, care la început pare un copil care se uită la un documentar despre canguri împreună cu Otto, fratele lui mai mare, cel ce imită vocea din film a lui Richard Attenborough și îl face de două parale pe celebrul Sir, fiindcă îl bănuiește de zoofilie și e convins că în spatele cauzelor nobile în care era angajat celebrul actor se ascundea goana după bani.
Cecil și Otto sînt copii de familie bună – o familie celebră în sat și în Anglia, parte din istoria țării. Cecil își admiră fratele și le spune cititorului că, de fapt, Otto e un băiat cumsecade. „De ce simte el această nevoie?“, te întrebi. Pentru simplul motiv că excentricul Otto, obsedat sexual, violator al bonelor și valeților din casă, e și un criminal în serie care ajunge să comită asasinate la ordinul bunicului său. Cecil își admiră fratele pentru abilitățile lui de criminal și descoperă că Otto, care îl sodomizează cu cruzime, are sensibilități nebănuite. Cecil, care la început nu urmează exemplul fratelui său, ba chiar pare oripilat de rezultatele acțiunilor prin care Otto scapă de slugile din casă, îl ajută mai tîrziu să ducă la îndeplinire misiunile criminale pe care i le dă neînduplecatul lor bunic. În această familie horror, mama celor doi frați se pare că și-a ucis soțul, fiindcă a înșelat-o și, cu ajutorul relațiilor pe care le are, o internează la nebuni pe femeia cu care se culca bărbatul înainte să dispară.
Blestemățiile sîngeroase pe care le săvîrșesc membrii familiei sale găsesc în Cecil un martor cît se poate de înțelegător care devine reticent față de mama lui doar pentru că îi e frică să nu fie redus la tăcere de ea, după ce s-a prins că aristocratica sa mamă i-a făcut de petrecanie soțului ei.
În ororile pe care le povestește detaliat și cu tot mai multă voluptate, Cecil ajunge să dibuiască frumuseți pe care se străduiește să le transmită și cititorilor, în vreme ce Otto începe să fie dezgustat de ceea ce face. Doar că dezgustul fratelui mai mare nu vine din descoperirea a ceea ce e moral, ci numai pentru că, i se pare lui, și-a irosit viața comițînd atrocități și crime la comandă. „Cum adică și-a irosit viața, dacă e copil?“, te întrebi înainte de a fi citit romanul. După lectură, întrebarea asta devine de prisos, căci copilăria celor doi frați durează ceva mai mult decît una obișnuită, iar alături de ororile care se întîmplă fizic, pipăibile, în carte mai sînt relatate cu pasiune și orori care ar putea avea loc, în iadul vieții cotidiene unde, zice Otto, numai diavolul suferă.
Dacă vă știți slabi de lingurea nu vă recomand acest roman al imaginației negre dezlănțuite a lui Palahniuk, deși, pentru senzații tari, dar estetizante, merită poate să încercați.
Chuck Palahniuk, Pentru moment, nu pentru totdeauna, traducere și note de Radu Pavel Gheo, Editura Polirom, 2025.