În toiul dezbaterilor pentru desemnarea candidatului la deputăție din Scrisoarea pierdută, apare polițaiul Pristanda și, la urechea lui Trahanache: „Trebuie… Numaidecît… Suspandați!”. Pe venerabilul îl așteptau Fănică și Zoe, să-l cîrmească pe Trahanache de la Farfuridi la Cațavencu.
Împins de niscaiva bănuieli negre, Caragiale și-a intitulat piesa O scrisoare pierdută, gîndind că or mai fi fost și altele și temîndu-se că vor mai fi scrisori din astea în politichia românească. N-ar fi deci de-a mirările că săptămîna trecută, bîntuit de îndemnul vreunui modern Pristanda, Crin Antonescu și-a autosuspandat candidatura la președinția țărișoarei. Scrisoarea care l-o fi zguduit pe sensibilul Crin trebuie c-a fost un pîrdalnic sondaj ce zice că el s-ar afla descurajant de mult în urma candidatului manciurian. S-a rățoit el așadar într-un interviu mai întîi la toată coaliția, că n-a stabilit data alegerilor. Apoi, ca Farfuridi și Brînzovenescu la un loc, a dat de înțeles că se teme de trădare. Coaliția nu l-ar prea susține, de fapt, după ce l-a scos din contemplațiunea și relașul în care stătea de zece ani încoace.
Dar întrucît și-a susținut el însuși candidatura? N-a zis el cu gura lui, deprinsă mai mult cu căscatul, că nici nu și-a dorit și nici n-a cerut să devină candidatul europeniștilor? Chiar dacă o fi fost o floricică retorică, zicerea asta n-avea cum să stîrnească o impresie bună alegătorilor, necum căuzașilor din coaliție. Căci Crin numai că n-a zis că face un hatîr țării renunțînd la starea sa vegetativă. Că după aceea a întors-o el, anunțînd că e pus pe treabă, cîți alegători nu s-or fi întrebat atunci cum de n-a găsit coaliția pe cineva care să nu se declare ne-volnic de această înaltă treabă, înainte de a-l deranja pe Antonescu? Cu strategia asta de Titanic vals, nu-i mai lipsea lui Crin decît să le spună alegătorilor „Nu mă votați!“, ca Spirache al lui Tudor Mușatescu, dar cu nădejdea că va obține efectul contrar.
Dar poți să spui că europeniștii au dat în brînci susținîndu-și candidatul pe care l-au descoperit în pripă? După ce le-a trecut frica de extremiști și de ascensiunea manciurianului, că a zis Curtea Constituțională să se refacă alegerile de la zero, partidele din coaliție au intrat într-o lungă siestă. Nu tu planuri, nu tu întîlniri cu Crin Antonescu, plus ce-o mai fi aflat și el, că pesediștii nu-l prea vor de candidat unic și că nici peneliștii nu-l susțin cu mare tragere de inimă, de-ți vine să spui că de-abia acum, cînd s-a suspandat, în Antonescu s-a trezit politicianul. Că a făcut-o punînd buimac mîna pe un par înfășurat într-o catifea cam intrată la apă, asta e altă treabă. Și că nu s-a trezit de-a binelea stă dovadă ce-a zis tot el despre candidatura manciurianului și despre reacția alegătorilor față de eliminarea lui Georgescu din competiție, cu concluzia mioritică: „Dacă românii votează pentru (C.G., nota mea), atunci vom fi cu Călin Georgescu și asta ar trebui să fie soarta noastră“, de mi-a sărit muștarul, iar cineva care l-a auzit mi-a zis: „Ar trebui să-l părăsească nevastă-sa pe puturosul ăsta, să-l lase să se descurce din economiile lui mici“. C.T.
P.S. Dacă autosuspendatul ar fi adunat voturile lui din sondaj cu ale celorlalți candidați europeniști și le-ar fi comparat cu voturile pe care le-ar fi luat manciurianul, ar fi văzut că alegătorii care nu-l vor pe C.G. sînt cu aproape zece procente mai mulți decît cei ce și-ar lăsa soarta pe mîna lui. Deci alegători ar fi, candidatul le lipsește.