O revistă cum alta n-a mai fost: a început cu ultimul număr și îl va scoate pe primul în anul 2043, O revistă care apare exclusiv pe hîrtie și care e număr de număr o ciornă a istoriei noastre trăite. Asta e Cronicile, Curs de guvernare despre care am vorbit cu Cristian Grosu, redactorul-șef.
Cristian Teodorescu: Cum vine asta, Cristian Grosu, să scoți o revistă în print începînd de la ultimul număr și să-i programezi apariția timp de 25 de ani?
Cristian Grosu: Cronicile nu sînt doar print, ci chiar exclusiv print, pentru a rezista tentației de-a sacrifica garanția formatului tipărit, cel care rămîne fizic, în favoarea audienței efemere din online. Punctul din care a pornit ideea a fost constatarea că o bună parte din marile evenimente, investigații de presă, crize ș.a.m.d. din ultimele, să zicem, două decenii dispar pur și simplu din online – începînd de la dispariția arhivelor site-urilor și pînă la schimbarea algoritmilor la motoarele de căutare. Pagina web se întoarce în neantul din care a apărut, în timp ce rămîn doar evenimentele arhivate prin presa tipărită în biblioteci. Asta despre rațiunea pentru care revista e exclusiv print, cu un conținut diferit de al portalului nostru, cursdeguvernare.ro.
Referitor la concept: te-ai gîndit vreodată că presa serioasă, echilibrată, relevantă și analitică poate deveni o ciornă a istoriei pe care o trăim? Am constatat asta ori de cîte ori am intrat în arhivele ziarelor la biblioteci. Astfel că am creat Cronicile chiar după această rațiune: zece secțiuni – care țin de economie, politică externă, psihologie socială, mentalități, geopolitică și chestiuni de securitate ș.a.m.d. – scrise, sau mai bine zis fixate și analizate de cei mai buni experți și analiști din România și din străinătate – care să fotografieze fiecare pas al României către media europeană de dezvoltare.
Revista e trimestrială – am început-o în 2018, anul Centenarului, și am pornit-o spre numărul 1, care va apărea în 2043. Cele 200 de pagini format A4 ale fiecărui număr, în condiții grafice premium, fotografiază un pas de istorie factuală pură.
C.T.: Pe ce te bizui că, peste 25 de ani, România va fi în rîndul țărilor europene mediu dezvoltate?
C.G.: Așa arată calculele noastre, la cursdeguvernare.ro. – în cam 25 de ani avem șansa să ajungem la media europeană de dezvoltare, dacă facem ce trebuie în orice moment. Atenție, media de dezvoltare înseamnă altceva decît indicatori cum ar fi, să zicem, PIB-ul pe locuitor. Că la PIB pe locuitor sîntem destul de aproape de medie, dar depinde și unde ajunge acel PIB și dacă chiar îl folosești în dezvoltare sau îl furi.
C.T.: Cine citește Cronicile în afară de cei șapte oameni de succes care recomandă revista?
C.G.: Te referi la acel video de prezentare, de trei minute, de pe YouTube – „7 lucruri despre Cronici spune de 7 cititori de top“. Cronicile sînt citite de orice om educat, lucid și interesat de ce se întîmplă cu România și angajat să pună umărul la dezvoltarea autentică. E vorba începînd de la decidenți sub o formă sau alta – antreprenori, top și middle management în economie, administrație, chiar politică. O bună parte din cei cărora le-a picat în mînă un exemplar și-au făcut apoi abonamente anuale: au la dispoziție o privire din dronă asupra situației dintr-un anume moment, văd clar contextul și relevanța lucrurilor dincolo de zarva generală din presă curentă. Alții și-au cumpărat și numerele din urmă, chiar am încurajat ideea de achiziție a colecției în ideea că cine va avea toate cele 100 de numere va avea istoria de 25 de ani a României în drumul ei către normalitate. Ca exemplu: titlul mare de copertă de la numărul 100 – adică primul număr, din toamna 2018 – focusează pe comparația dintre Guvernul Brătianu din toamna 1918 și Guvernul Dăncilă din 2018 – miniștrii luați om cu om. Și cînd vezi că, la Ministerul Dezvoltării, Brătianu îl avea pe însuși Anghel Saligny…
C.T.: N-ar trebui oare o altă clasă politică pentru a împinge România în sus, că asta de acum pare hotărîtă s-o tragă în jos?
C.G.: Nu cred că avem o altă clasă politică – asta avem, cu asta defilăm. Marea problemă e, însă, contraselecția violentă pe care grupurile de interese și din serviciile de informații și instituțiile de forță au făcut-o pe scena politică. E plină scena de inși culeși din nimic, creați în laboratoarele acestor grupuri și trimiși la decizie, în condițiile în care nu înțeleg nici lucrurile simple, cu atît mai puțin contextul.
C.T.: Ce efecte palpabile au avut Cronicile pînă acum?
C.G.: Cred că au avut și au: ne străduim să ajungem îndeosebi la decidenți din toate domeniile și sîntem – și cursdeguvernare.ro, și Cronicile, care au un conținut fundamental diferit de cursdeguvernare – destul de influenți la nivel de decizie și economică, și administrativă, și chiar politică. Ne-am și străduit să ajungem peste tot în calea cititorilor – Cronicile pot fi cumpărate și din chioșcurile Inmedio, dar cele mai multe sînt la dispoziție în magazinul online, pe CRONICILE Curs De Guvernare. Pînă la urmă, țara merge totuși înainte, iar asta însemnă că niște oameni, pe care nu întotdeauna îi știm după nume, citesc, înțeleg și lucrează.
