Săptămîna trecută a fost Școala Altfel. De unde știu c-a fost Școala Altfel? Pentru că, brusc, eu și toți copiii din București am început să frecventăm aceleași locuri selecte de băut cafea în timpul zilei. Iar copiii din ziua de azi sînt foarte OK, nu înțeleg de ce se tot plînge lumea că sînt așa și pe dincolo. De exemplu, am auzit următoarea discuție foarte pragmatică între niște puști de liceu: „Eu dacă iau 3 la franceză, rămîn corijent, nu mă ține s-o forțez, tre’ să mai vin la școală”, „Ce prost ești, eu trec la franceză și cu 1. Nici nu tre’ să mai vin pîn’ la sfîrșit”, „Și mai vii?”, „Vin, ce dracu’ să fac? Să te las singur? Oricum n-am cu cine să chiulesc”. Iată o prietenie trainică, întărită de disciplina „Franceză”, care va ține cu siguranță peste ani, pînă cînd amîndoi vor trebui să se angajeze și vor minți în CV că vorbesc franceză deși în realitate singurele lucruri pe care și le mai aduc aminte sînt Bonjour professeur, Qu’est-ce que vous avez préparé pour aujourd’hui? și J’ai oublié mon devoir. Firește, ăla care putea să treacă și cu 1 va ajunge șoferul ăluia care putea să treacă doar cu 3, pentru că așa e în viață, dar e OK, pentru că, așa cum am aflat deja pînă acum, șoferii fac miniștri foarte buni.
Croissant au chocolat
